Franţa şi Germania, cu ochii pe sistemul de Justiţie

Franţa şi Germania au declarat marţi că situaţia este "mai urgentă ca oricând " pentru sistemul de justiţie din Polonia, vizat de o serie de reforme controversate ale guvernului de la Varşovia, rămas inflexibil la solicitările venite din partea Bruxellesului.
Iulian Tudor
19 sept. 2018, 06:54
Franţa şi Germania, cu ochii pe sistemul de Justiţie

„Sperăm că Polonia va acţiona constructiv şi nu va lua măsuri ireversibile”, au afirmat Parisul şi Berlinul, într-un comunicat comun citit în timpul unei reuniuni a miniştrilor europeni la Bruxelles.

„Am discutat deja situaţia statului de drept (în Polonia) de cinci ori în această incintă de la lansarea de către Comisia Europeană a procedurii de activare a articolului 7”, au reamintit cele două state referitor la această procedură care ar putea conduce teoretic la suspendarea dreptului de vot al Varşoviei în cadrul UE.

„Însă dialogul nu a permis niciun progres substanţial”, se arată în textul comun, citit de ministrul german al afacerilor europene Michael Roth, în numele său şi al omologului său francez, Nathalie Loiseau.

„Dimpotrivă, de la 3 iulie şi punerea în aplicare a noului regim de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme, situaţia este mai urgentă ca oricând”, au continuat ei.

Parisul şi Berlinul şi-au reafirmat marţi sprijinul pentru Comisia Europeană, care a lansat în decembrie împotriva Poloniei procedura de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, deseori descrisă drept „arma nucleară” instituţională împotriva unei ţări care pune în pericol valorile UE.

Declaraţia franco-germană a fost citită după o evaluare critică făcută de vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans, asupra atitudinii Poloniei cu privire la numeroasele recomandări ale executivului european. Ea a fost susţinută de Portugalia, Danemarca şi Olanda, a declarat o sursă diplomatică.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Apariție rară pentru mama lui Cristi Chivu. Cum arată femeia și ce o leagă de CSM Reșița
Capital.ro
Elena Udrea primește o lovitură grea de la ANAF. Fiscul îi vinde terenurile. Cât costă proprietățile sechestrate
Playtech.ro
Cea mai ieftină benzină sau motorină din marile orașe. Unde găsesc șoferii cele mai bune prețuri la carburant vineri, 22 mai
Adevarul
Cine este Max Korzh, rapperul din Belarus care umple Arena Națională. Fanii săi s-au luat la bătaie în Centrul Vechi
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Aurelia, o arhitectă de 30 de ani din Timișoara, a fost găsită moartă în râul Bega. Telefonul fetei, abandonat pe malul apei
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Ministerul Muncii, anunț privind modificările la vechimea în muncă de la 1 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi