Adrian Ţuţuianu: Viorica Dăncilă este propusă interimar la conducerea PSD, există riscul pierderii majorităţii în Parlament

Adrian Țuțuianu se numără printre semnatarii scrisorii care solicită demisia lui Liviu Dragnea, precizând că solicitarea vine din partea mai multor lideri. Scrisoarea arată că Liviu Dragnea a devenit o vulnerabilitate pentru PSD și îi cere acestuia demisia de la șefia partidului, precum și înlocuirea sa cu Viorica Dăncilă ca președinte interimar.
Filip Stan
19 sept. 2018, 09:00
Adrian Ţuţuianu: Viorica Dăncilă este propusă interimar la conducerea PSD, există riscul pierderii majorităţii în Parlament

Scrisoarea deschisă semnată de trei lideri ai PSD şi dată publicităţii miercuri, prin care i se cere demisia lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului şi a Camerei Deputaţilor, reprezintă un semnal de alarmă şi un apel public către toţi colegii de partid, a declarat senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu.

„Este o scrisoare în care am încercat să facem o succintă analiză a PSD și am propus măsuri pe care trebuie să le luăm ca partid. Este foarte important să avem în vedere interesele României și ale partidului și să ne gândim la viitor. Noi suntem mai mulți, nu vom pleca din partid, nici din CEx. Nu cred că lucrurile se închid azi sau mâine. Am făcut un apel public la toți parlamentarii, la toți liderii de filiale județene să ni se alăture în acest demers care nu are la bază niciun fel de interese. Nu cred că este cazul să discutăm de preluarea puterii, soluția pe care noi am propus-o este un interimat la conducerea partidului, care să fie asigurat de președintele executiv, așa cum este prevăzut în statut. Așa am decis noi, că este bine să și-o asume trei lideri”.

El a menţionat că scrisoarea va fi discutată în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de vineri şi a explicat că cei trei semnatari şi-au asumat un text cu care mulţi alţi colegi sunt de acord.

„Aşa am decis noi că este bine, să avem trei lideri care să facă acest lucru. Şi-o asumă toată lumea. (…). Ne vom pronunţa vineri în cadrul CExN. (…) Domnul Dragnea este membru PSD, nu i-am cerut demisia din partid”, a adăugat senatorul.

Întrebat dacă au existat discuţii cu parteneri din ALDE, Ţuţuianu a arătat că „este normal” să existe astfel de discuţii.

„Sunt convins că dânşii sunt oameni politici cu experienţă şi că colaborarea este între partide, nu între persoane”, a spus el.

Senatorul PSD a menţionat că nu a discutat încă pe tema scrisorii cu premierul Viorica Dăncilă.

„Dar doamna Dăncilă este un om responsabil şi sunt convins că, dacă scrisoarea noastră va fi adoptată ca hotărâre a CExN, doamna Dăncilă va trebuie să facă ceea ce trebuie făcut”, a adăugat el.

Senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu a declarat miercuri că, în cazul în care nu se găseşte o „soluţie serioasă la problemele pe care PSD le are astăzi”, există riscul ca unii dintre parlamentari să plece spre alte partide politice, fapt ce poate genera o pierdere a majorităţii parlamentare, cel puţin la Camera Deputaţilor.

„Partidul poate să rămână unit, indiferent de rezultatul din Comitetului Executiv Naţional al partidului. Eu cred că există riscul, dacă nu găsim o soluţie serioasă la problemele pe care PSD le are astăzi, ca unii dintre parlamentarii noştri să plece spre alte partide politice. Am avut recent un caz la Botoşani, sunt două-trei situaţii în care parlamentari din PSD – şi de la Botoşani, şi de la Ilfov – şi-au exprimat nemulţumirile şi riscul acesta există, ceea ce poate genera inclusiv o pierdere a majorităţii parlamentare cel puţin la Camera Deputaţilor, într-o primă etapă. De aceea îi rog pe toţi parlamentarii PSD să aibă încredere în demersul nostru, să aibă răbdare să putem discuta toate lucrurile care ţin de partid în structurile noastre statutare, şi îi asigur că deciziile pe care le vom lua vor ţine cont de interesul României, şi de interesul PSD”, a afirmat vicepreşedintele PSD.

El a precizat că a avut discuţii şi cu o parte dintre miniştri, care sunt membri ai CExN, iar o discuţie pe tema Guvernului este „prematură acum”.

„Unii miniştri sunt membri ai CExN, alţii nu. Cu o parte a celor care sunt membri CExN am avut discuţii (…)Noi nu am cerut o schimbare sau alta în Guvern. Remanierea Guvernului este o chestiune care cred eu că trebuie discutată după ce ne lămurim în CExN, după ce trecem de referendumul din 6-7 octombrie, şi această discuţie implică în principal pe prim-ministru şi, sigur, liderii partidelor din coaliţie. Este prematură discuţia acum despre Guvern. În interiorul scrisorii am spus că activitatea Guvernului trebuie îmbunătăţită şi am spus că activitatea Guvernului trebuie centrată în perioada următoare pe zona investiţiilor şi sprijinirii mediului de afaceri”, a susţinut Ţuţuianu.

Despre amnistie şi graţiere, senatorul social-democrat a spus că acestea sunt „acte de clemenţă” pe care orice stat civilizat le adoptă la anumite intervale de timp, dar numai printr-un act normativ adoptat de Parlament. El a precizat că nu crede că adoptarea unei OUG este soluţia, pentru a nu „tensiona şi mai mult lucrurile în societate, cu riscuri greu de estimat şi care poate duce inclusiv la pierderea guvernării”.

„Am spus că amnistia şi graţierea sunt acte de clemenţă. (…) Noi avem ultima lege de graţiere şi amnistie din anul 2002, pe vremea Guvernului Adrian Năstase, anul acesta suntem la 100 de ani de România Mare. În general toate statele, de evenimente deosebite adoptă asemenea acte normative, dar am spus că despre amnistie şi graţiere trebuie să discutăm în Parlament, după o largă consultare cu CSM, cu Ministerul Public, cu Uniunea Naţională a Barourilor din România, cu uniunile judecătorilor şi cu societatea civilă, în aşa fel încât să conturăm foarte exact care parte şi care categorii de persoane vor beneficia de clemenţa statului prin cele două mecanisme – amnistie şi graţiere”, a punctat Ţuţuianu.

Lideri ai PSD au semnat o scrisoare deschisă prin care cer „demisia imediată” a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de către premierul Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv.

Semnatari sunt vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului.

DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Vlad Pascu s-a panicat și își joacă ultima carte: ”Nu era atât de drogat”. Cererea bizară care îi putea aduce o pedeapsă mai mică
Capital.ro
Se schimbă legea pentru șoferii pensionari în România. Restricție la permisul de conducere
Playtech.ro
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Adevarul
Momentul în care o clădire din centrul Teheranului este spulberată de o rachetă lansată de armata israeliană
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Corupția, o constantă a comunismului românesc
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Ce a făcut Mihai Leu atunci când a aflat că are cancer. Campionul a sperat până în ultima clipă că va învinge boala
Cancan.ro
Detaliul ȘOCANT găsit în telefonul italianului ucis de urs, pe Transfăgărășan. Anchetatorii au rămas uluiți!
Playsport.ro
De ce a ajuns România datoare și fără bani? „Totul a început din 2016, când politica fiscală s-a...
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. Maestrul a decedat în urma unui stop cardiac. O voce inconfundabilă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
VIDEO Un bărbat a fost ucis de urs, pe Transfăgărășan. Animalul l-a târât zeci de metri într-o râpă. Imagini terifiante cu cadavrul victimei
Primele imagini de la înmormântarea lui Ion Cernea! Soțul Irinei Loghin este condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Momente dureroase la cimitirul Bellu, înainte ca fostul sportiv să fie dus la groapă
MediaFlux
Scoți bani de la bancomat? Urmează o nouă schimbare majoră
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ionel, viermele de primărie care vrea să ”șteargă” realitatea și presa