OMS: Abuzul de alcool ucide 3 milioane de oameni anual; trei sferturi dintre aceştia sunt bărbaţi

Peste trei milioane de persoane şi-au pierdut viaţa în 2016 din cauza consumului excesiv de alcool, ceea ce reprezintă unul din 20 de decese la nivel global, a avertizat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit dpa.
Iulian Tudor
21 sept. 2018, 15:04
OMS: Abuzul de alcool ucide 3 milioane de oameni anual; trei sferturi dintre aceştia sunt bărbaţi

Mai mult de trei sferturi dintre persoanele care şi-au pierdut viaţa din cauza consumului dăunător de alcool au fost bărbaţi, potrivit agenţiei pe probleme de sănătate a ONU. În ciuda riscurilor dovedite pentru sănătate, consumul global de alcool va creşte, potrivit estimărilor, în următori zece ani.

„Este timpul să intensificăm acţiunile pentru a preveni ca această ameninţare gravă să afecteze dezvoltarea unei societăţi sănătoase”, îndeamnă directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat în comunicat. „Un număr prea mare de persoane, familiile acestora şi comunităţile din care fac parte suportă consecinţele consumului dăunător de alcool.”

OMS estimează în raportul ”Global status report on alcohol and health 2018” că 237 de milioane de bărbaţi şi 46 de milioane de femei au probleme cu consumul de băuturi alcoolice sau abuzează de alcool. Cea mai mare incidenţă se înregistrează în Europa şi Americi, iar afecţiunile cauzate de consumul de alcool sunt mai frecvente în ţările dezvoltate.

Dintre decesele provocate de consumul de alcool, în 28% dintre cazuri este vorba despre vătămări, cum ar fi accidentele rutiere, autovătămările sau agresiuni interpersonale. În 21% dintre cazuri, decesul este cauzat de afecţiuni digestive, iar în 19% dintre cazuri, de boli cardiovasculare cum ar fi atacul de cord sau accident vascular cerebral.

Circa 2,3 miliarde de persoane din lumea întreagă consumă alcool, cantitatea medie zilnică fiind de 33 de grame de alcool pur, echivalentul a două pahare de 150 ml de vin, o sticlă mare (750 ml) de bere sau două pahare (40 ml) de băuturi spirtoase.

Europa înregistrează cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor din lume, deşi cantitatea a scăzut cu circa 10 procente din 2010. Tendinţa actuală indică o creştere la nivel global a consumului per capita în următorii zece ani, potrivit raportului, în special în Asia de Sud-Est, Pacificul de Vest şi continentele americane.

„Toate ţările ar putea face mai mult pentru a reduce consecinţele sociale şi pentru sănătate ale consumului dăunător de alcool”, spune Vladimir Poznyak din cadrul departamentului pentru abuz de substanţe al OMS. Potrivit acestuia, măsuri rentabile şi care şi-au dovedit eficacitatea includ creşterea taxelor la alcool, restricţionarea publicităţii şi limitarea accesului facil la băuturile alcoolice.

La nivel global, 45% dintre cantitatea de alcool consumată este reprezentată de băuturile spirtoase. Pe locul al doilea se află berea, cu 34% din cantitatea consumată, urmată de vin, care reprezintă 12%.

Potrivit raportului, aproape toate ţările au accize la băuturile alcoolice, dar mai puţin de jumătate din state folosesc alte strategii de tarifare precum interzicerea vânzărilor la preţuri mici sau a discounturile la cumpărarea unor cantităţi mari.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT