Raport negativ pentru propunerea privind interzicerea ţigaretelor electronice în spaţiile publice închise, în comisia de sănătate

Comisia de sănătate a Senatului a acordat marţi raport de respingere propunerii legislative pentru modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care folosirea ţigaretelor electronice este asimilată ţigărilor obişnuite şi în consecinţă este interzisă în spaţiile publice închise.
Iulian Tudor
25 sept. 2018, 14:44
Raport negativ pentru propunerea privind interzicerea ţigaretelor electronice în spaţiile publice închise, în comisia de sănătate

A fost acordat un singur vot pentru, restul fiind abţineri.

Unul dintre iniţiatorii proiectului, senatorul USR Cristian Ghica, a explicat că proiectul are menirea „să prevină şi nu să interzică”.

Preşedintele comisiei, senatorul UDMR Laszlo Atilla, a apreciat că proiectul, care abordează „o problemă extrem complexă”, este „superficial”.

El a precizat că problematica este inclusă într-o propunere legislativă la care lucrează senatorul PSD Emanuel Botnariu – Legea sănătăţii mintale, care are un capitol dedicat adicţiei.

„Presupun că există un lobby. Pe de altă parte, am înţeles punctul de vedere al colegilor mei care susţin necesitatea rezolvării aspectelor referitoare la taxare şi reclame. (…) Aplicarea proiectului ar fi benefică. Sunt două chestii care pot merge în paralel la fel de bine. În anii ’50, nu numai că părea că era foarte sigur să fumezi, dar era şi foarte cool. Şi au murit zeci de milioane de oameni din cauza bolilor asociate fumatului. (…) Dispozitivele electronice de fumat sunt de dată recentă şi nu pot fi făcute studii. Un studiu serios se face după minim 10 ani”, a spus Cristian Ghica.

Vicepreşedintele comisiei, senatorul PSD Renică Diaconescu, a spus că în Anglia sunt promovate ţigările electronice „ca trecere spre nefumători”.

Potrivit proiectului de lege, prin fumat „se înţelege inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conţinut în ţigarete, ţigări de foi, cigarillos şi pipe, precum şi inhalarea voluntară a aerosolilor rezultaţi în urma vaporizării substanţelor cu dispozitive electronice de tip ‘ţigaretă electronică’ sau dispozitivelor ce încălzesc tutunul fără a produce combustia amestecului”.

„Actualmente, legea defineşte fumatul prin prisma arderii tutunului şi a inhalării fumului. Ţigările electronice şi dispozitivele ce încălzesc tutunul nu ard materia vegetală, ci produc aerosoli. Drept urmare, nu este interzis consumul acestora în spaţiile publice, conform legislaţiei în vigoare. Or, necunoscând impactul pe care aceste produse îl pot avea asupra sănătăţii consumatorilor sau a persoanelor din jur, este necesară extinderea sensului legii prin interzicerea acestor produse în spaţii publice închise, mijloace de transport în comun, locuri de joacă sau instituţii sanitare sau de învăţământ. (…) Prin urmare, propunem o extindere a sensului legii, astfel încât prin fumat să se înţeleagă orice consum voluntar de fum, vapori, aerosoli, acest consum fiind interzis în spaţii publice închise, mijloace de transport în comun, spaţii închise de la locul de muncă sau în preajma locurilor de joacă pentru copii, conform prevederilor actuale ale legii”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari USR, PNL, UDMR şi PMP.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun şi raportul comisiei vor fi supuse dezbaterii şi votului în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
“Gică Hagi poate să facă minuni la naționala României!” Ce jucători noi ar putea fi selecționați
Capital.ro
Vor primi buletin electronic cu cip. Decizia statului român pentru moldoveni: Regret enorm că am ajuns aici
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
Cum l-au extras comandourile SEAL pe pilotul american rănit în Iran, de la 2.100 de metri altitudine: strategia secretă a CIA
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
Biserica din Ierusalim va fi închisă de Paște pentru credincioși. Anunț important!
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj