Carmen Dan a vorbit despre reglementarea reţelelor de socializare: E un demers pe care vrem să-l facem

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marţi, la Comisia pentru apărare din Senat, că reţelele de socializare ar trebui reglementate, dar a precizat că acest demers va fi făcut numai după o consultare a structurilor care intră în sfera de siguranţă şi apărare a statului şi după o dezbatere la nivelul societăţii civile.
Filip Stan
25 sept. 2018, 16:27
Carmen Dan a vorbit despre reglementarea reţelelor de socializare: E un demers pe care vrem să-l facem

Evident că legislaţia actuală nu acoperă toate aceste nevoi şi eu cred că este absolut necesar să facem o evaluare, în aşa fel încât să acoperim cadrul juridic pentru a putea fi pregătiţi să luăm măsuri serioase împotriva tuturor aspectelor pe care dumneavoastră le-aţi enunţat (n.r. – preşedintele Comisiei, Liviu Brăiloiu). (…) Eu cred că analiza trebuie făcută nu numai la nivelul Afacerilor Interne, ci al tuturor celorlalte instituţii care intră în sfera de siguranţă şi apărare a statului. Şi mai mult decât atât, eu cred că o astfel de evaluare trebuie dezbătută inclusiv la nivelul societăţii civile. Este un demers pe care noi avem toată disponibilitatea să-l facem, pentru că în acest moment pe legislaţia actuală este destul de greu să reuşim să ducem către o finalitate normală şi firească a tuturor măsurilor pe care noi le avem„, a afirmat Carmen Dan.

Precizarea ministrului de Interne a survenit unei întrebări formulate de social-democratul Liviu Brăiloiu, preşedintele Comisiei pentru apărare, privind necesitatea promovării unei legislaţii care să reglementeze şi reţelele de socializare, în sensul „de a controla conţinutul lor, al mesajelor şi al traficului de informaţii care se face acolo”.

Credeţi că se impune necesitatea unei legislaţii care să reglementeze şi aceste reţele sociale, în sensul de a controla conţinutul lor, al mesajelor şi al traficului de informaţii care se face acolo? Nu avem acum niciun control pentru Facebook şi pentru reţele sociale. În toată UE sunt directive care au fost transpuse în acest sens. Credeţi că ministerul sau Guvernul poate iniţia o asemenea legislaţie sau un asemenea tip de legislaţie?„, a întrebat Brăiloiu.

Potrivit acestuia, „din informaţiile care circulă pe diverse reţele, aflăm că au existat 140.000 de conturi de Facebook fără identitate reală, în timp ce noi facem tot felul de legislaţii referitoare la combaterea terorismului, la spălarea banilor”.

Paralel, există aceste 140.000 de conturi care nu au niciun control. Tot pe Facebook, pe aceste conturi sau nu ştiu dacă sunt reale sau nu, apar tot felul de ameninţări, incitare la tot felul de agresiuni, apar indivizi care se pozează cu pistoale, cu puşti şi vreau să vă întreb: serviciile de specialitate ale MAI acţionează în vreun fel? De altfel, de la Direcţia Arme, Muniţii, Explozivi, la o anumită iniţiativă a mea în ceea ce privea numărul cartuşelor deţinute în mod legal de un deţinător legal de armă, am avut o poziţie foarte dură. Dar vreau să ştiu dacă acelaşi serviciu se sesizează când diverşi indivizi, în număr mare, se pozează pe Facebook şi ameninţă politicieni, cetăţeni cu armele, se acţionează în vreun fel, acele arme sunt deţinute legal, ilegal, sunt braconieri, cine sunt acei oameni care ne ameninţă cu moartea pe Facebook?„, a susţinut Brăiloiu.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Datorii de 8 milioane de euro în SuperLiga! Clubul de tradiție, la un pas de faliment: ”Pune lacătul pe club!”. Exclusiv
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Semnalele poliţiştilor din intersecţii. Când trebuie să opreşti maşina sau să măreşti viteza
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Toți proprietarii de locuințe trebuie să știe asta. Ce obligații au aceștia, chiar și atunci când apartamentul e gol
iamsport.ro
Tamaș a intrat prin video la emisiune și a lăsat mască pe toată lumea: ”Băi, nebunule, suntem în direct! Nu ești sănătos la cap, oprește-te”
MediaFlux
Fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolaescu, se tratează. A luat drumul farmaciilor ieftine în rând cu pensionarii FOTO și VIDEO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde