Expert imobiliar. Programul Prima Casă va dispărea, iar cererea şi preţurile la case vor stagna în următoarea perioadă

Preţurile apartamentelor în Bucureşti sunt în prezent cu 40% mai mici faţă de perioada de dinainte de criza economică, a declarat Adrian Stănescu, managerul de proiect al târgului Imobiliarium, care estimează pentru anul viitor o stagnare a preţurilor şi a cererii în Capitală, dar şi o creştere pe nişa de "smart-homes" şi extinderea duratei de căutare pentru cumpărător. Totodată, Stănescu consideră că programul ”Prima Casă” va dispărea.
Iulian Tudor
26 sept. 2018, 09:04
Expert imobiliar. Programul Prima Casă va dispărea, iar cererea şi preţurile la case vor stagna în următoarea perioadă

„Preţurile vor stagna pentru Bucureşti. Piaţa a ajuns la un nivel matur, cu o ofertă semnificativă ce urmează a fi livrată, dacă nu va fi afectată de schimbări ale ofertei de creditare, conjuncturi politice sau diverse evenimente fortuite”, a declarat pentru Adrian Stănescu, potrivit news.ro.

Citeşte şi Noi percheziţii în dosarul „Programul Prima Casă”: O persoană a fost arestată preventiv, alte 9 sunt puse sub control judiciar

Cea de-a patra ediţie a Imobiliarium va avea loc între 12-14 octombrie, în Bucureşti. Ediţia va găzdui 62 de dezvoltatori ce prezintă o ofertă de 88 de ansambluri rezidenţiale.

El precizează totodată că apartamentele sunt mai ieftine cu 40% în Bucureşti comparativ cu perioada de dinaintea crizei economice.

Întrebat care sunt tendinţele în ceea ce priveşte opţiunilor românilor atunci când îşi caută o casă, acesta spune că varianta cu două camere rămâne în top, iar casa urcă încet, încet în preferinţe.

„Se dezvoltă o nişă – case passive, active, smart – cu consum minim de energie şi pierdere mică. Media bugetului a crescut – la Imobiliarium e în jur de 80.000 euro. Dar a crescut odată cu o educaţie a cumpărătorului şi cu setarea unui standard mai ridicat”, a precizat Adrian Stănescu.

Acesta afirmă că sunt mai degrabă căutate locuinţele noi, comparativ cu cele vechi.

„Majoritatea cumpărătorilor pleacă la drum cu gândul la un apartament nou, fără istoric cu garanţie mai ales că diferenţa de preţ între cele două categorii e mică. Noile standarde de construcţie actuale depăşesc standardele epocii de mult apuse şi, deşi nu pare, şi câteva excepţii creează un ecou negativ”, a subliniat el.

În ceea ce priveşte solicitările celor care cumpără o locuinţă, acestea ar fi legate în primul rând de locaţie, de standardul de construcţie şi spaţiile adiacente ale complexului/imobilului şi ca tipul de apartament să fie conform cu ce îşi propun.

„Toate acestea dacă se pot obţine în cel mai bun preţ posibil”, spune expertul imobiliar.

Referitor la vânzarea unei locuinţe, de cele mai multe ori aceasta se adaptează cererii, iar atunci când această cerere e mare, adaptarea vine şi cu o creştere semnificativă de preţ, nu neapărat şi de calitate, a declarat Adrian Stănescu.

Acesta a vorbit şi de solicitări mai inedite în domeniu.

„Da, am întâlnit, de exemplu vânzarea de case în containere, utilizarea unor materiale eco în procesul de construcţie (case din cânepa), automatizarea şi tehnologizarea utilităţilor (jaluzele care se închid automat după soare, pompe geotermale etc.)”, a punctat Stănescu.

Expertul imobiliar consideră totodată că Programul „Prima casă” e în perioadă de stingere şi va dispărea.

„Continuarea programului va fi de scurtă durată şi cel mai probabil va dispărea organic. Diferenţa faţă de creditele ipotecare e minimă, există lichiditate pe piaţă, iar limitele sale comparativ cu cele ipotecare sunt multe. Singurul motiv pentru care mai rezistă pe piaţă e avansul mic, dar e un cvasiavantaj”, menţionează Stănescu.

La târgul imobiliar din octombrie noutăţile constau în faptul că cea mai mare ofertă de construcţii noi de pe această piaţă, după 1990.

„Ansambluri de toate tipurile, constructori cu un istoric pozitiv şi clădiri noi ce reprezintă câteva nişe în dezvoltare: case passive, case active, case eco sau care rezistă la intemperiile unui desert. Din estimările noastre, va fi şi ediţia cu cele mai multe beneficii ofertate de către dezvoltatori”, a specificat acesta.

Oferta la târg cuprinde peste 22.600 apartamente şi case.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Afecțiunea cu care se confruntă soția lui Florinel Coman. Ioana a dezvăluit totul abia acum
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Dacă am executare silită, pot achiziţiona o locuinţă? Ce spune legea
Adevarul
Atac din umbră: dronele făcute în garaje ucrainene zguduie Siberia
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai