Rusia acuză SUA că ar dezvolta arme biologice în Georgia

Ministerul Apărării rus a declarat joi că ar exista dovezi că SUA au făcut experimente 'cel mai probabil' pe oameni în cadrul dezvoltării unor arme biologice într-un laborator pe care îl gestionează în Georgia, potrivit agenţiilor de presă EFE şi TASS.
Alina Costache
04 oct. 2018, 17:36
Rusia acuză SUA că ar dezvolta arme biologice în Georgia

„Cel mai probabil, sub aparenţa unor investigaţii paşnice, SUA îşi sporesc potenţialul militar biologic’ la Centrul de cercetări în domeniul sănătăţii publice Richard Lugar, în Georgia, a declarat într-o conferinţă de presă, la Moscova, generalul Igor Kirillov, comandantul Forţelor de apărare nucleară, biologică şi chimică din cadrul armatei ruse.

În acuzaţiile sale, Rusia se bazează pe documentaţia prezentată recent de către fostul ministru georgian al securităţii naţionale, Igor Ghiorgadze, refugiat la Moscova din 1995, după ce a fost acuzat că a organizat un atac cu bombă împotriva preşedintelui de atunci al Georgiei, Eduard Şevardnadze.

Ghiorgadze a declarat în septembrie că laboratorul, situat în apropiere de Tbilisi şi numit după numele fostului senator republican american Richard Lugar, produce bacterii şi viruşi care ar putea fi folosite ca arme biologice.

Generalul Kirillov a acordat credibilitate joi documentelor prezentate de Ghiorgadze, conform căruia cel puţin 73 de persoane au decedat din 2015, ca rezultat al experimentelor cu agenţi biologici sub masca unor studii clinice a unui medicament din SUA, efectuate la Centrul Richard Lugar.

‘Experimentele s-au încheiat cu moartea masivă a pacienţilor. În pofida decesului a 24 de persoane numai în decembrie 2015, studiile clinice au continuat, prin încălcarea standardelor internaţionale şi împotriva voinţei pacienţilor. Aceasta a dus la moartea altor 49 de oameni’, a spus Kirillov.

Moartea simultană a atâtor voluntari ‘ne dă motive să presupunem că la centrul Lugar au fost efectuate teste asupra unui component chimic sau a unui agent biologic cu mortalitate ridicată’, sub masca studiilor clinice ale unui medicament, a afirmat comandantul rus.

Potrivit generalului Kirillov, SUA ar fi desfăşurat astfel de teste la mijlocul secolului trecut în Guatemala, unde aproape 1.500 de persoane au fost infectate cu agenţi patogeni de sifilis şi gonoree.

‘Americanii au infectat deliberat pacienţi cu afecţiuni psihice cu aceşti agenţi patogeni. În consecinţă, aproape jumătate dintre pacienţi au decedat. Faptul experimentelor ilegale a fost admis în 2010 de către preşedintele Statelor Unite (Barack) Obama’, a adăugat el.

Generalul rus susţine că programul de arme biologice al Pentagonului include dezvoltarea de laboratoare nu numai în Georgia, ci şi în alte foste republici sovietice.

‘Amenajarea unor laboratoare continuă pe teritoriul Ucrainei, Azerbaidjanului şi Uzbekistanului’, pretinde generalul Kirillov.

Ministerul Apărării din Uzbekistan – fostă republică sovietică din Asia Centrală – a declarat joi agenţiei de presă Interfax că ‘nu dispune de informaţii’ despre eventuale laboratoare americane pe teritoriul republicii.

Acuzaţiile generalului rus la adresa SUA intervin în contextul în care NATO şi UE au somat joi Moscova să pună capăt atacurilor cibernetice masive împotriva Occidentului, după ce Olanda a dezvăluit că a dejucat în aprilie un atac cibernetic împotriva Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) pus la cale de patru agenţi ai Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU) pe care Olanda i-a expulzat de pe teritoriul său. În acelaşi timp, SUA au inculpat şapte agenţi GRU pentru atacuri cibernetice.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT