Cancelarul Austriei a anunţat că renunţă la viaţa politică şi la succesiunea lui Juncker

Fostul cancelar austriac Christian Kern a anunţat sâmbătă că se retrage din viaţa politică, renunţând astfel şi să candideze la succesiunea lui Jean Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene în 2019, candidatură pe care şi-o anunţase cu mai puţin de o lună în urmă, transmite AFP.
Iulian Tudor
06 oct. 2018, 13:37
Cancelarul Austriei a anunţat că renunţă la viaţa politică şi la succesiunea lui Juncker

Fostul cancelar austriac şi-a explicat decizia în faţa presei denunţând „meschinăria politicii interne” şi lăsând să se înţeleagă că în Partidul Social Democrat Austriac (SPOe) din care provine nu a existat o unanimitate în privinţa candidaturii sale.

La 18 septembrie, Kern anunţa că va deschide lista social-democrată din ţara sa la europarlamentare, cu ambiţia, potrivit anturajului său, de a fi candidatul socialiştilor europeni la succesiunea lui Jean-Claude Juncker în fruntea executivului european în 2019. El îşi anunţase în aceeaşi zi demisia de la conducerea Partidului Social Democrat, potrivit Agerpres.

Christian Kern (52 de ani) a devenit şeful social-democraţilor şi cancelar al Austriei în mai 2016, rămânând în fruntea guvernului până în decembrie 2017, când, în urma pierderii alegerilor, şefia executivului a fost preluată de tânărul lider conservator Sebastian Kurz. Partidul acestuia a format o coaliţie de guvernare cu Partidul Libertăţii (FPOe, extremă dreapta).

Kern, care reprezenta aripa liberală a SPOe, s-a implicat într-o luptă de putere cu social-democraţii care doreau politici mai dure în privinţa migraţiei şi care nu exclud o cooperare cu FPOe în viitor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT