Schimbare URIAŞĂ în şcolile din România. Cum se recuperează banii viraţi în bugetul clasei de către părinţi

Unitățile de învățământ vor putea primi sponsorizări de la părinți sau de la societăți comerciale, iar persoanele fizice vor putea deduce aceste sume donate din impozitul pe venit. Acestea sunt prevederile unui proiect legislativ inițiat în dezbatere la Senat, care ar aduce modificări Codului Fiscal.
Filip Stan
08 oct. 2018, 13:50
Schimbare URIAŞĂ în şcolile din România. Cum se recuperează banii viraţi în bugetul clasei de către părinţi

Prima modificare este a articolului 25, alin. (4), lit. i), care se referă la cheltuielile de sponsorizare: 
   
 „i)  cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat, altele decât cele efectuate către unitățile furnizoare de educație așa cum sunt definite în Legea educației naționale nr. 1/2011, și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea și Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, precum și cei care acordă burse private, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele: 
  
 1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,5% la cifră de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifră de afaceri, această limită se determină potrivit normelor. 
  
 2. Valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat“. 
   
 Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit prezenței litere, se raportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectuă în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit. 
   
 O altă completare la același alineat al aceluiași articol de lege este cea referitoare la deductibilitatea sponsorizărilor: 
 „i¹) Cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat efectuate către unitățile furnizoare de educație așa cum sunt definite în Legea educației naționale nr. 1/2011, sunt integral deductibile”. 
 Pentru persoanele care au venituri din proprietate intelectuală, se modifică articolul referitor la aplicarea cotei forfetare (art. 72, alin. (2)): 
   
 „Venitul net din proprietate intelectuală, inclusiv din crearea unor lucrări de artă monumentală, se determină de către plătitorii venitului, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidența contabilă, prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei forfetare de 40% asupra venitului brut și a sponsorizărilor și actelor de mecenat efectuate de către unitățile furnizoare de educație așa cum sunt definite de Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare”. 
   
 Proiectul legislativ va fi dezbătut mai întâi la Senat, dar indiferent de votul din această cameră, pentru a fi adoptat, trebuie să treacă de votul plenului din Cameră Deputaților. 

 
 

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Rapid, gata să-i dea o nouă lovitură FCSB în mercato. Acord cu un internațional român din Italia
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Metoda bunicilor pentru a răcori casa când e caniculă. Costă câțiva lei și funcționează surprinzător de bine
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cornel Dinu și conflictul care l-a costat titlul de ”Antrenorul secolului” în fotbalul românesc: ”Ce stau să-ți explic ție? Tu oricum nu înțelegi”
MediaFlux
Câți bani câștigă femeia care îi face curat lui Mihai Trăistariu. Artistul a dezvăluit ce salariu îi oferă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?