Giorgiana Hosu, propusă adjunct la DIICOT, avizată favorabil de către CSM

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat pozitiv, marţi, propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de numire a Giorgianei Hosu ca procuror şef adjunct al DIICOT.  În prezent, Elena Giorgiana Hosu este delegată în aceeaşi funcţie pentru care a susţinut interviul. Hosu a mai ocupat funcţia de procuror şef adjunct al DIICOT în perioada în care instituţia era condusă de Alina Bica.
Filip Stan
09 oct. 2018, 05:17
Giorgiana Hosu, propusă adjunct la DIICOT, avizată favorabil de către CSM

UPDATE. „România este în acest moment furnizoare de criminalitate cibernetică în domeniul fraudelor informatice, fraudelor cu cărţi de credit, atacurilor informatice. Au crescut atacurile cibernetice pentru care legislaţia română nu prevede obligativitatea raportării şi au crescut cauzele de pornografie infantilă”, a declarat Hosu la interviul susţinut în faţa membrilor Secţiei pentru procurori a CSM.

Ea a adăugat că în atenţia DIICOT se află şi fenomenul radicalizării tinerilor cu ajutorul platformelor de socializare, dar şi traficul de persoane şi migraţia ilegală.

„Este în atenţie, de asemenea, fenomenul radicalizării tinerilor cu ajutorul platformelor de socializare de către organizaţii teroriste care promovează atacurile individuale, care vizează cu precădere simboluri ale statului, militari sau angajaţi ai autorităţii de stat. Traficul de persone şi migraţia ilegală reprezintă fenomene cu trend ascendent, reţelele ilegale demonstrând un grad ridicat de profesionalism şi asigurând migranţilor accesul pe teritoriul statelor vest-europene, cu nucleu de sprijin în ţările de tranzit ca România”, a precizat Giorgiana Hosu.

Elena Giorgiana Hosu, propusă de ministrul Justiţiei pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef adjunct al DIICOT, susţine marţi interviul în faţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

În prezent, Hosu este delegată în aceeaşi funcţie pentru care susţine interviul.

Şedinţa Secţei pentru procurori a CSM este programată de la ora 10.00.

Pe ordinea de zi a şedinţei se află avizarea propunerii ministrului Justiţiei de numire în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a Giorgianei Hosu. De asemenea, va fi audiată în Secţia pentru procurori a CSM şi Florena Esther Sterschi, propusă de ministrul Justiţiei pentru postul de procuror-şef al Secţiei de Resurse Umane şi Documentare din Parchetul General.

În 12 octombrie, Secţia pentru procurori a CSM ar urma să transmită ministrului Justiţiei avizul pentru cele două propuneri de numire.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a propus-o în 14 septembrie pe Elena Giorgiana Hosu pentru funcţia de procuror-şef adjunct al DIICOT, funcţie scoasă la concurs alături de alte şapte posturi vacante în Parchetul General şi DNA. Pentru DNA, Toader nu a făcut nicio propunere.

Procurorul Giorgiana Hosu a fost adjunct al şefului DIICOT şi în perioada 2013-2014. După demisia Alinei Bica de la conducerea direcţiei, în noiembrie 2014, în urma arestării în  dosarul despăgubirilor de la ANRP, Hosu a preluat interimar funcţia de procuror-şef. De altfel, ea a candidat pentru acest post şi a pierdut concursul, în aprilie 2015, în favoarea lui Daniel Horodniceanu. Între dosarele instrumentate de Giorgiana Hosu se numără cel al omului de afaceri Hassan Awdi, condamnat la opt ani închisoare pentru falimentarea CFR Mesagerie şi dosarul „Manhattan”, în care sirianul Omar Hayssam a fost condamnat la 24 de ani şi patru luni de închisoare.  Soţul acesteia, Dan Hosu, fost şef al Serviciului de combatere a traficului de migranţi din cadrul DCCO, a fost reţinut de DNA în septembrie 2016, în dosarul privind S.C Carpatica Asig S.A. Dan Hosu, în calitate de administrator al unei firme, a fost acuzat de trafic de influenţă, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi dare de mită. El a fost trimis în judecată în acest dosar, sub control judiciar, în februarie 2017.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
„Țintă necooperantă!” Ce s-ar întâmpla dacă avionul lui Vladimir Putin ar pătrunde în spațiul aerian al României. Răspunsul lui Radu Miruță, noul șef al MApN
Capital.ro
Ce a schimbat, de fapt, Traian Băsescu în România. Dan Voiculescu îl judecă peste ani: O catastrofă irepetabilă
Playtech.ro
Declin demografic accelerat în România. Țara a ajuns la nivelul populației de acum aproape 50 de ani
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
wowbiz.ro
Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce cadouri se dau de Crăciun în familia lui Dan Negru. Prezentatorul Kanal D a dezvăluit și ce își dorește pentru 2026
iamsport.ro
Gino Iorgulescu a spus totul despre înțelegerea secretă avută cu Dragnea și Ponta pentru a îl da jos pe Mitică Dragomir: ”A fost benefic pentru tot sportul românesc”
MediaFlux
Anunț oficial cu privire la salariul minim. Cine va suporta noile taxe
stirilekanald.ro
Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend