Cântăreaţă de muzică populară, fiică de poliţist, condamnată la închisoare după un accident mortal

Irina Maria Birou, o cunoscută interpretă de muzică populară din Turbulea, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul de ucidere din culpă, deschis în anul 2016. Interpreta va fi obligată şi să muncească în folosul comunităţii.
Filip Stan
13 oct. 2018, 07:43
Cântăreaţă de muzică populară, fiică de poliţist, condamnată la închisoare după un accident mortal

Irina Maria Birou, o tânără interpretă de muzică populară din Gorj și fiică de poliștist, a fost condamnată pentru ucidere din culpă. Ea a fost implicată, în anul 2016, într-un accident mortal care s-a produs în localitatea Moi, comuna Bâlteni. Atunci, cântăreața de muzică populară din Turburea a lovit cu mașina un bătrân care se întorcea cu vacile de la păscut și care traversa șoseaua, potrivitgorj-domino.ro.

În urma accidentului provocat de Irina Maria Birou, atât ea, cât și pasagera din dreapta au fost rănite, iar bătrânul în vârstă de 83 de ani a murit.

Acum, Irina Maria Birou a aflat prima sentință în dosarul de ucidere din culpă de la Judecătoria Târgu-Jiu. Tânăra a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare. Hotărârea nu este definitivă.

Solista de muzică populară va fi obligată și să muncească în folosul comunității. „Condamnă inculpata Birou Irina Maria, la pedeapsa de doi ani de închisoare. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de trei ani…

Pe parcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, obligaţie ce se va executa în cadrul UAT Turburea sau al Liceului Tehnologic Turburea”, a stabilit prima instanță.

Irina Maria Birou este fiica unui polițist din cadrul Poliției Filiași.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT