Dinel Staicu, eliberat condiţionat. A ispăşit aproape 8 ANI din pedeapsa de 12 ANI

Tribunalul Ilfov a dispus, luni, liberarea condiţionată a lui Dinel Staicu, fost preşedinte al SIF Oltenia, condamnat la 12 ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR), în dosarul mituirii a trei judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti şi în dosarul fraudării Transgaz SA Mediaş.
Filip Stan
15 oct. 2018, 16:49
Dinel Staicu, eliberat condiţionat. A ispăşit aproape 8 ANI din pedeapsa de 12 ANI

Tribunalul Ilfov a admis contestaţia lui Dinel Staicu împotriva sentinţei penale din data de 26 iulie a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti prin care instanţa respinsese ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Staicu Dinel. Hotărârea Tribunalului Ilfov este definitivă.

„Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Staicu Dinel din pedeapsa de 12 ani de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1852/2018 emisă de către Judecătoria Sector 4 Bucureşti. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Staicu Dinel de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii”, se precizează în decizia Tribunalului Ilfov.

Dinel Staicu a fost condamnat definitiv la 12 ani de închisoare pentru fraudarea Transgaz Mediaş, pentru devalizarea BIR şi pentru mituirea a trei judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti, din care a ispăşit aproape opt ani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT