Amalia Enache, dezvăluiri cutremurătoare: "M-am temut să nu am cancer ovarian"

„După şocul iniţial, cu cât citeam mai mult despre această boală, cu atât părea că ea s-a apropiat de mine cu viteza unei torpile care o lovise pe mama şi urma să ricoşeze în mine. Am citit despre mutaţii şi am întrebat încă de atunci medicul oncolog cum pot afla dacă am moştenit sau nu genele ei. Pe atunci, în România nu se putea încă face analiza.

10 ani am trăit nu cu spaima, ci cu certitudinea că acesta îmi era destinul. Printre gândurile cele mai negre ale oricărei femei cu copii, mai ales ale uneia care şi-a pierdut mama, este acela că ar putea să păţească ceva şi să nu mai aibă grijă de pruncul ei. Că aş putea să-mi las copilul singur pe lume, a fost un gând ce m-a bântuit.

Analiza în sine este un fleac. Aşteptarea de 3 săptămâni e poate cu emoţii. La mine nu, v-am spus, aveam deja certitudinea că am mutaţia. Dar nu o am, vestea a venit de ziua mea şi a fost cel mai frumos cadou din lume.

De când a murit mama au trecut 10 ani. Eram foarte nepregătită să o pierd, mai ales că s-a întâmplat rapid, la trei luni din momentul în care am aflat că e bolnavă. La început, am crezut că e vorba de o viroză mai nărăvaşă, care o făcea să se simtă rău. Vestea diagnosticului mamei a fost şocantă. Primele două nopţi n-am putut să dorm…

Mama mea era caldă, zâmbitoare şi, pe lângă asta, avea un umor special. Câteodată de asta mi-e cel mai dor, de replicile alea ale ei, la care mă prăpădeam de râs. De la mămica eu asta am deprins, lipsa de panică. Nu exista nimic prăpăstios la ea. În toate hopurile pe care le-am avut de trecut a găsit o rezolvare”, declara in urma cu ceva timp Amalia Enache in Formula As.

Alte articole