Copil mort după o operaţie simplă la un spital privat. Ministerul Sănătăţii şi poliţia fac verificări. Reacţia Sanador

Un copil a murit la un spital privat din reţeaua Sanador, din Capitală, în urma unei intervenţii chirurgicale. Micuţul a fost operat pentru coborârea unui testicul în scrot sâmbătă după-amiază şi a murit duminică. Poliţia s-a autosesizat în acest caz şi face cercetări pentru ucidere din culpă, iar Ministerul Sănătăţii verifică dacă s-au respectat procedurile. 
Iulian Tudor
22 oct. 2018, 11:04
Copil mort după o operaţie simplă la un spital privat. Ministerul Sănătăţii şi poliţia fac verificări. Reacţia Sanador

Sâmbătă, la prima oră, părinţii au mers cu copilul la spitalul privat pentru o intervenţie programată de coborâre a unui testicul. Băieţelul a intrat în sala abia la prânz. Părinţii spun că, la o jumătate de oră de la ieşirea din operaţie, a fost scos din terapie intensivă. Era treaz, aparent efectul anesteziei trecuse. Ştefan i-a fost dat mamei în braţe, ca să îl ducă în salon.

„Era foarte somnolent şi am solicitat cadrelor medicale să vadă despre ce e vorba. Mi s-a tot spus că e normal”, a povestit mama.

Părinţii susţin că şi chirurgul, şi anestezistul au considerat că nu e o problemă ca băieţelul să rămână la patru etaje distanţă de secţia de terapie intensivă. Au urmat nouă ore în care băieţelul s-a simţit rău, dar medicii nu au intervenit, spun părinţii. Asta deşi în protocoalele de urgenţă există aşa-numita „oră de aur”, adică un interval optim în care poate fi controlată o problemă neprevăzută.

„L-am monitorizat noi, părinţii, îngrijoraţi. I s-a făcut rău. Am mers la asistente. Deja saturaţia lui în oxigen era foarte mică şi a făcut stop cardiac”, a explicat mama.

Părinţii mărturisesc că au trecut minute întregi până când personalul de resuscitare al spitalului privat a venit de la etajul 6 la 2. Nu cu un aparat de defibrilare cardiacă, ci cu un balon de ventilare mecanică.

„Manevrele de resuscitare au început extrem de stângaci. Până s-au apucat ele să pună perfuzii, să facă ce trebuie. Tremurau toate asistentele şi medicii de gardă. Am sunat la 112 să vină SMURD”, a mai spus mama.

Potrivit reprezentanţilor SMURD, echipajul a ajuns la spitalul privat în 4 minute. A preluat resuscitarea cu aparatura proprie, dar fără succes. La miezul nopţii, copilul a fost declarat decedat.

Luni dimineaţă, Secţia 4 de Poliţie s-a autosesizat în acest caz, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi a demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de articolului 192 din Codul Penal, respectiv ucidere din culpă.

De asemenea, o echipă de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti verifică, luni, dacă s-au respectat procedurile şi protocoalele medicale în cazul copilului de un an şi 10 luni. „În funcţie de rezultatul verificărilor, daca va fi necesar, Ministerul Sănătăţii va sesiza Colegiul Medicilor din România”, transmite instituţia.

Reacţia Sanador

Clinica Sanador nu a dorit să comenteze cazul. Unitatea sanitară privată a transmis, ca răspuns la o solicitare a ziarului Adevărul, că până la finalizarea de către INML a expertizei medico-legale nu va oferi detalii despre acest caz.

„Având în vedere că este vorba de un deces din cauze necunoscute, până la finalizarea de către INML a expertizei medico-legale care va stabili cauzele decesului, Spitalul Clinic Sanador nu poate face declaraţii referitoare la acest eveniment”, arată spitalul.

„Dorim să menţionam că echipajul SMURD a fost chemat de aparţinătorii pacientului, şi nu de către Spitalul Clinic Sanador, acesta alăturându-se echipei Sanador care iniţiase deja procedura de resuscitare conform protocoalelor în vigoare”, se arată în răspunsul clinici private.

DailyBusiness
Răsturnare de situaţie, ce se întâmplă cu turul II al alegerilor. ULTIMA ORĂ
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Câți ani are Ilinca, soția lui George Simion: Nimeni nu se aștepta la asta!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care au parte de belșug și fericire până pe 15 mai. Racii au tras lozul norocos
Capital.ro
România a pierdut cea mai iubită actriță. Românii au adorat-o. Era inteligentă, fermecătoare
Playtech.ro
Ce poți face dacă administratorul de bloc încalcă legea? Totul despre sesizări şi plângeri
DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Adevarul
PSD e împărțit în două tabere. Cine vrea guvernare cu Simion şi cine e de partea lui Nicușor Dan SURSE
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Alertă financiară! Populația, sfătuită să-și păstreze economiile cash
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Mihai Leu, la un pas de moarte! Vești de ultim moment de pe patul de spital: „Merg până la capăt”
Cancan.ro
Noi DETALII în cazul Mariei, tânăra de 20 de ani găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii din Dubai: 'Șchiopăta, iar un paznic era în spatele ei' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Avertisment pentru cei care țin banii pe card. NU veți mai putea retrage cash. Trebuie să aveți obligatoriu numerar în casă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Doi români plâng moartea fiului lor. Tânărul de 20 de ani a fost ucis cu sânge rece, pe o stradă din Italia: "De ce l-au omorât pe el? Fiul meu nu se va mai întoarce"
S-a aflat cine a depus la CCR cererea de anulare a alegerilor prezidențiale turul 1
MediaFlux
Război între India și Pakistan, două puteri nucleare: Rachete, avioane doborâte și victime civile | VIDEO
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică