Viorica Dăncilă finalizează luni evaluarea miniştrilor. Remanierea guvernamentală are loc săptămâna aceasta

Premierul Viorica Dăncilă ar urma să finalizeze în cursul zilei de luni evaluarea miniştrilor, pe baza căreia vor fi luate deciziile referitoare la remanierea guvernamentală, subiect care se va afla pe agenda Comitetului Executiv al PSD din această săptămână.
Iulian Tudor
29 oct. 2018, 06:09
Viorica Dăncilă finalizează luni evaluarea miniştrilor. Remanierea guvernamentală are loc săptămâna aceasta

Viorica Dăncilă a precizat deja că evaluarea membrilor Cabinetului său nu este „legată de nume”, ci de activitatea fiecărui ministru în parte.

Eu nu voi face o evaluare legată de nume, voi face o evaluare legată de activitatea fiecărui ministru. Pentru noi acest lucru este important, să vedem fiecare ministru cum şi-a îndeplinit programul de guvernare. Nu ne vom referi la nume„, a ţinut să sublinieze prim-ministrul.

Având în vedere că liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că niciunul dintre miniştrii formaţiunii nu va fi remaniat, discuţiile referitoare la modificări în Guvern îi vor viza pe miniştrii PSD.

Singurul despre care s-a discutat intens este ministrul Justiţiei Tudorel Toader, despre care Tăriceanu a spus că este „un ministru foarte bun, că are performanţă, că a dus nivelul de prestanţă al funcţiei undeva sus, cum nu a mai fost”,

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, ironic: „Domnul Tăriceanu spune că trebuie să rămână neapărat dl Toader în Guvern. Dl Iohannis spune că trebuie să plece. Suntem într-o mare dilemă în partid. Ne vom exprima, trebuie să cântărim foarte bine. E vorba de două personalităţi pregnante din politica românească şi PSD trebuie să cântărească„.

Mai mult, el a afirmat că Tudorel Toader nu a fost un subiect în PSD, a apărut din senin din partea colegilor de la ALDE ideea că trebuie menţinut în Guvern; s-a inventat o problemă acolo unde nu era şi trebuie să o rezolvăm.

El a susţinut că îşi va spune în partid punctul de vedere pe acest subiect.

Întrebată dacă este mulţumită de activitatea lui Tudorel Toader, Dăncilă a răspuns: „Nu este vorba despre cât sunt eu de mulţumită sau nemulţumită. Vorbim aici de nişte criterii, de o foaie de parcurs, vedem acea foaie de parcurs, sarcinile pe care le-a avut de îndeplinit şi apoi voi expune în CEx şi voi lua o decizie„.

În spaţiul public au circulat încă de săptămâna trecută liste ale miniştrilor care ar urma să fie remaniaţi, Dăncilă dezminţind categoric existenţa unor astfel de liste la acel moment. Erau vehiculate numele vicepremierului Paul Stănescu, care ar fi urmat să fie înlocuit la Ministerul Dezvoltării de Lia Olguţa Vasilescu, numele ministrului Economiei Dănuţ Andruşcă sau cel al ministrului Transporturilor Lucian Şova.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, afirma, duminică seară, referitor la remanierea guvernamentală, că decizia în acest sens o ia premierul, el ca ministru fiind preocupat doar să îşi facă treaba.

Asta decide CEx-ul, în funcţie de evaluarea doamnei premier. Sunt toate măsurile cuprinse în programul de guvernare aferente unui minister sau altul, uneori sunt măsuri la care sunt mai multe ministere angrenate, se discută cu fiecare ministru în parte, discutăm acolo unde mai e nevoie de timp pentru a fi implementată o măsură sau de ce o măsură nu s-a implementat atunci când trebuia. Oricum, avem măsuri până la final de an, dar am discutat şi despre stadiul lor„, a declarat Eugen Teodorovici.

Întrebat dacă îi este teamă de o posibilă remaniere, ministrul Finanţelor a spus că vede altfel lucrurile şi că este preocupat doar să-şi facă treaba.

După mulţi ani de zile, eu fiind poate cel mai vechi dintre colegii mei în administraţie, văd altfel lucrurile. Sunt preocupat să îmi fac treaba mea, şi că e weekend, şi că e noapte, şi că e zi. Sunt obligat să vorbesc cu odoamna premier despre măsurile luate şi acolo unde am argumente pertinente, le prezint, iar decizia o ia premierul„, a spus Teodorovici.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, uimit de ce a văzut în FCSB – FC Argeș 2-0: „De la sublim la aproape ridicol”
Capital.ro
Ministerul Justiției, reacție după Raportul Comisiei Europene privind statul de drept. Ce progrese am înregistrat
Playtech.ro
Top 5 țări în care pensionarii pot trăi mai ieftin în 2026. Unele sunt la câteva ore de România
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa finalistei CM 2026: ”A trișat întotdeauna, o scursură de națională, cea mai oribilă din lume!”
MediaFlux
Sumă imensă pentru uciderea lui Donald Trump. A fost publicat și locul unde ar putea fi omorât
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România