SALARIUL MINIM creşte de Ziua Naţională. Codul Muncii se va modifica în următoarea şedinţă de Guvern

Salariul minim pe economie va fi majorat de la 1 decembrie 2018 şi va fi diferenţiat în funcţie de studii, iar săptămâna viitoare sau la următoarea şedinţă de Guvern va intra o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Muncii în acest sens, a declarat, duminică seara, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
Filip Stan
05 nov. 2018, 07:00
SALARIUL MINIM creşte de Ziua Naţională. Codul Muncii se va modifica în următoarea şedinţă de Guvern

„Săptămâna viitoare sau la următoarea şedinţă de Guvern vom avea o Ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Muncii. În Codul Muncii, la ora actuală, se vorbeşte de salariul minim, dar nu se vorbeşte de salariul minim diferenţiat între cei fără studii superioare şi cei cu studii superioare şi atunci primul pas pe care trebuie să îl facem este să modificăm Codul Muncii. După ce va fi modificat acest Cod al Muncii, va trebui să venim cu o Hotărâre de Guvern. De la 1 ianuarie ar urma să fie salariul minim pe economie 2.080 de lei, iar salariul minim pentru cei cu studii superioare 2.350 de lei şi pentru cei care au minim 15 ani vechime la fel, 2.350 de lei”, a menţionat şeful de la Muncă, la Antena 3.

În ceea ce priveşte vechimea de 15 ani, Olguţa Vasilescu a precizat că este vorba despre 15 ani de vechime în muncă „în general”, indiferent de locul de muncă, indiferent dacă a existat şomaj în această perioadă sau concediu de maternitate.

„Aici, din această zonă, am primit foarte multe întrebări de la oameni care voiau să ştie dacă trebuie să aibă 15 ani vechime la acelaşi loc de muncă sau dacă trebuie să aibă 15 ani vechime pe studii superioare… Nu. Trebuie să aibă în general 15 ani vechime, indiferent unde au lucrat, indiferent că au avut perioadă de şomaj sau de maternitate”, a subliniat ea.

Ministrul Muncii a susţinut că planul a fost ca salariul minim pe economie să crească de la 1 noiembrie, dar a existat un protest din partea patronatelor şi s-a decis să se facă testul IMM-urilor.

„Noi am avut în plan ca să o facem din luna noiembrie. Am avut în septembrie o întâlnire cu patronatele şi cu sindicatele. Sindicatele ne-au reproşat faptul că nu am făcut salariul minim diferenţiat, aşa cum scrie în programul de guvernare şi i-am asigurat că până la sfârşitul anului acest lucru se va întâmpla. De asemenea, noi ieşisem în dezbatere publică cu un salariu minim pe economie de 2.050 de lei. Iarăşi ni s-a atras atenţia că trebuie să fie de 2.080 (de lei – n. r.) ca să fie o creştere de 100 lei pe net, cât este prevăzut în programul de guvernare, ceea ce este într-adevăr corect. Şi, cum noi suntem foarte sensibili la discuţiile despre programul de guvernare, am hotărât să facem această modificare. Vă spuneam că am avut în plan să o facem în luna noiembrie, însă am avut un protest din partea patronatelor la care ne aşteptam, dar, în acelaşi timp, am hotărât că este mai bine să facem şi testul IMM-urilor. Ce înseamnă asta? Că pe site-ul Ministerului IMM-urilor se pune un chestionar la care trebuie să răspundă firmele mici şi mijlocii. Neavând acest test pe salariul diferenţiat, am fost de acord să mergem o lună mai târziu, adică să aplicăm de la 1 decembrie (creşterea salariului minim – n. r.). De la 1 ianuarie intră Legea salarizării, iar de la 1 decembrie intră salariul minim pe economie”, a explicat Vasilescu.

Totodată, aceasta a reiterat că, potrivit Legii salarizării în sectorul bugetar, din 2019 salariile vor creşte 25% din diferenţa între ce este acum în plată şi grila din 2022 aferentă fiecărei familii ocupaţionale.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce decizie a luat directorul general de la Hidroelectrica în legătură cu averea sa. Motivul pentru care Bogdan Badea a ajuns în instanță
Capital.ro
Mașinile care vor fi interzise în anumite intervale orare. Propunerea primarului capitalei: Să scoatem mașinile neesențiale
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
19.000 de locuri de muncă pentru absolvenți. Cele mai bune oferte pentru tineri
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar