Maşina trimisă de Elon Musk în spaţiu a ajuns dincolo de orbita lui Marte. „Următoarea oprire, restaurantul de la capătul Universului

Bolidul Tesla Roadster şi manechinul "Starman", aflat la volan, trimişi în spaţiu în luna februarie printr-o lansare reuşită a noii rachete Falcon Heavy, construită de compania SpaceX, au ajuns dincolo de orbita planetei Marte, au anunţat reprezentanţii companiei americane.
Ionela Marcu
05 nov. 2018, 17:15
Maşina trimisă de Elon Musk în spaţiu a ajuns dincolo de orbita lui Marte.

Localizarea actuală a lui Starman. Următoarea oprire, restaurantul de la capătul Universului„, au scris reprezentanţii companiei SpaceX într-un mesaj publicat vineri pe Twitter, însoţit de o imagine care arată diagrama orbitelor planetelor din Sistemul Solar.

A doua propoziţie din acel mesaj online reprezintă o referire la regretatul scriitor Douglas Adams. „The Restaurant at the End of the Universe” („Restaurantul de la capătul Universului”) este al doilea roman din seria SF „Hitchhiker’s Guide to the Galaxy” („Ghidul autostopistului galactic”), scrisă de Douglas Adams şi care conţine cinci cărţi.

Elon Musk, fondatorul şi CEO-ul companiei SpaceX, este un mare admirator al acestei serii literare, fapt dovedit şi de bolidul „condus” de Starman. Sistemul electronic de pe bordul maşinii a fost programat pentru a afişa mesajul „Don’t Panic!” – aceeaşi frază publicată pe coperta ghidului omonim din îndrăgita serie SF scrisă de Douglas Adams.

„Starman” reprezintă şi el o referinţă culturală, fiind titlul unui cântec lansat în 1972 de David Bowie. Iar Elon Musk a spus înainte de acea lansare că bolidul Tesla Roadster urma să difuzeze „Space Oddity”, un cântec celebru lansat de legendarul cântăreţ britanic în 1969, la volum maximal în boxele sale în timpul călătoriei prin spaţiu. În cele din urmă, Elon Musk a optat pentru o altă piesă a lui David Bowie, „Life on Mars”, pentru a marca despărţirea pământenilor de „Starman” şi bolidul Tesla Roadster.

Elon Musk a mai spus că a decis să trimită în spaţiu vehiculul Roadster şi pe „Starman” întrucât acest duo este mult mai amuzant în comparaţie cu încărcăturile inerte utilizate în mod tradiţional până acum. Lansarea unui satelit sau a unui vehicul spaţial de valoare nu a fost o opţiune validă, ţinând cont de riscurile aferente unui zbor inaugural. Elon Musk conduce şi compania Tesla, aşadar publicitatea pentru aceasta a reprezentat şi ea un factor important în această ecuaţie, afirmă jurnaliştii de la livescience.com.

„Starman” şi Tesla Roadster – ce i-a aparţinut lui Elon Musk – nu vor rămâne însă pentru totdeauna dincolo de orbita planetei Marte. Manechinul şi bolidul lui, aşa cum arată diagrama prezentată de SpaceX pe Twitter, vor reveni pe orbita lor heliocentrică, apropiindu-se în cele din urmă de Soare la fel de mult ca Terra.

Ei se vor apropia la câteva sute de mii de kilometri de planeta noastră în 2091, potrivit unui studiu de modelare computerizată a orbitelor. Autorii acelui studiu au determinat că vehiculul se va prăbuşi fie pe Venus, fie pe Terra, cel mai probabil peste câteva zeci de milioane de ani. Ei au acordat bolidului spaţial o şansă de 6% de a ciocni cu Terra în următorul 1 milion de ani şi o şansă de 2,5% de se izbi de Venus în acelaşi interval menţionat.

Traiectoria urmată în spaţiu de „Starman” şi bolidul lui poate fi urmărită pe internet la adresa whereisroadster.com, un site creat de Ben Pearson, fondator al Old Ham Media.

A doua misiune a lansatorului spaţial Falcon Heavy, ce vizează plasarea unui satelit de comunicaţii saudit, Arabsat-6A, pe o orbită geostaţionară, este programată pentru ianuarie 2019.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Gestul făcut de soția lui Helmut Duckadam de Paște. Locul pe care l-a vizitat împreună cu fiica sa
Capital.ro
Reguli pentru aerul condiționat montat la bloc. Vecinii pot merge la proces. Care este verdictul instanței
Playtech.ro
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Adevarul
Fostul șef al diplomației ungare, Peter Szijjártó, a dispărut total din spaţiul public după înfrângerea lui Viktor Orban
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a părăsit România, la două zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu. Mărturisirea pe care a făcut-o cu lacrimi în ochi, în prima zi de Paște: „Am comunicat mult prea puțin cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani din Alba a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 18 ani, chiar în noaptea de Paște. Victima nu a avut nici o șansă
iamsport.ro
Constantin Budescu și Gabi Enache, revenire-șoc în fotbal! Echipa cu care sunt aproape de a semna
MediaFlux
Un nou ajutor financiar pentru românii care ies la pensie! Economisire prin investiții la bursă! Retragere completă a banilor la pensionare
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj