Scandal amoros la Iaşi: A flirtat cu studenta de nota 3 şi a rămas fără catedră după ce a promovat-o

Condamnat şi mătrăşit de la catedră. Curtea de Apel Iaşi a pronunţat decizia definitivă în dosarul conferenţiarului Constantin Petrovici. Acesta a fost declarat nevinovat pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi trafic de infruenţă, însă condamnat pentru fals. În privinţa negocierilor cu tentă sexuală, totul a fost considerat „un flirt“.
Iulian Tudor
06 nov. 2018, 08:49
Scandal amoros la Iaşi: A flirtat cu studenta de nota 3 şi a rămas fără catedră după ce a promovat-o

Deşi îşi punea speranţe în sentinţa definitivă din dosarul în care i s-au adus acuzaţii cu tentă sexuală, conferenţiarul universitar Constantin Petrovici a avut parte de o surpriză la finalul procesului, scrie zdi.ro. Curtea de Apel Iaşi a menţinut în parte sentinţa de achitare a primei instanţe, însă nu şi în ceea ce priveşte acuzaţia de fals intelectual, pentru care Petrovici a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. În plus, judecătorii i-au impus lui Petrovici şi interdicţia de a ocupa funcţia de cadru didactic pe o perioadă de doi ani.

Citeşte şi Fantezii sexuale. La ce visează femeile şi bărbaţii

„Desfiinţează menţiunea falsă de la poziţia 4 din cuprinsul înscrisului denumit «Catalog de examen, Disciplina – Didactica activităţilor matematice pentru învăţământul preşcolar, an de studiu: 2, grupa 2, seria PIPP, semestru 4, an universitar 2014 – 2015», privind pe Băluţ V. Anca, respectiv: «Nota 5, Modificat în data de 17.06.2016»”, au mai stabilit judecătorii.

În schimb, acuzaţiile de folosire a funcţiei în scop sexual şi trafic de influenţă nu au fost confirmate nici de Curtea de Apel Iaşi, care a dispus achitarea conferenţiarului pentru ele.

Constantin Petrovici a fost denunţat de Anca Băluţ în 2016, pe când tânăra învăţa la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. În calitate de primă instanţă, Tribunalul Iaşi motiva că acuzaţiile de trafic de influenţă şi folosirea funcţiei în scop sexual nu îmbracă formă penală, dispunând achitarea. În motivare se menţiona că studenta ar fi făcut în faţa judecătorilor o serie de declaraţii pe care nu le-a mai susţinut şi în faţa procurorilor.

„Astfel, martora arată că, după ce a avut un curs întreg cu inculpatul în calitate de profesor, după ce a obţinut nota 3 în urma examenului scris şi a avut un schimb de mesaje cu acesta, niciodată nu a avut impresia că inculpatul ar fi urmărit să obţină favoruri sexuale de la acesta. Mai mult, după ce inculpatul i-a precizat că nu poate face nimic, martora a fost cea care a sugerat că ar face orice, şi tot ea arată că a încercat să-i ofere bani inculpatului, şi acesta a refuzat”, se arăta în motivare.

În acelaşi document se mai arăta că discu­ţiile dintre cei doi nu „au depăşit caracterul de flirt”, şi nu s-a ajuns astfel la nicio acţiune de pretindere a unor favoruri sexuale din partea universitarului.

„Insistenţa martorei, după ce a primit nota, a fost cea care a determinat reacţia inculpatului. Între inculpat şi studentă nu au existat, în perioada celor trei ani de studii, alte relaţii decât cele normale, regulamentare, statutare, existente între studenţi şi cadrele didactice din învăţământul superior”, se mai arată în motivare.

Cât priveşte capul de acuzare de fals, pentru care Tribunalul dispunea de asemenea achitare, judecătorii motivau: „Nota reală, rezultată în urma unei noi evaluări a tezei, de către titularul disciplinei este 5, dovadă fiind, pe de o parte, aprobarea dată studentei de către conducerea facultăţii, de a se înscrie la examenul de licenţă, iar pe de altă parte inexistenţa unor probe din care să rezulte că această notă nu reflectă evaluarea corectă a tezei în cauză. Aşa cum rezultă chiar din declaraţia martorei B.A., acesta a arătat că la acest moment a terminat facultatea (n.r. – 2017) şi şi-a luat diploma, nota rămânând 5. În consecinţă, nota nu a fost contestată, nu s-a dovedit că nota primită nu reflectă realitatea şi nici nu s-a dovedit că în realitate nota ar fi 3. Numai în această situaţie s-ar putea vorbi despre o infracţiune de fals intelectual”, motivau judecătorii.

Curtea de Apel Iaşi, se pare, nu a fost de acord cu aceste argumente, rămând de văzut care va fi motivarea acestei instanţe pentru condamnarea conferenţiarului. Ieri, acesta nu a putut fi contactat pentru a comenta sentinţa.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
“Chivu si Mutu s-au dus la gagicăreală înaintea meciului decisiv de calificare la EURO!” Dezvăluire bombă despre românul campion cu Inter Milano!
Capital.ro
Mașină adusă din străinătate. Obligația impusă de RAR. Ce verifici înainte să o cumperi și ce faci dacă are kilometrajul dat înapoi
Playtech.ro
Cum e văzut Bucureştiul prin ochii românilor. Locul pe care îl situează în comparaţie cu Parisul, Atena sau Budapesta
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Horoscop 13 mai. Începe un nou capitol important pentru nativi. Zodiile care azi vor avea de câștigat
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi