Ucraina devine flancul estic al NATO

Ucraina a devenit flancul estic de facto al NATO, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, potrivit biroului de presă al administraţiei prezidenţiale de la Kiev.
Iulian Tudor
07 nov. 2018, 17:14
Ucraina devine flancul estic al NATO

”Fără o Ucraină puternică, ce s-a transformat într-un flanc estic de facto al NATO, nu se poate discuta despre un spaţiu euro-atlantic stabil”, a afirmat Poroşenko în cadrul conferinţei internaţionale la nivel înalt ‘The Hybrid War Decade: Lessons Learned to Move Forward Successfully’.

În anul 2014, Kievul a revocat statutul de ţară nealiniată al Ucrainei, când autorităţile pro-occidentale au ajuns la putere în ţară, deschizând calea pentru aderarea acestui stat la blocul militar.

Ucraina şi-a stabilit anul 2020 ca termen limită până la care va trebui să se conformeze deplin standardelor NATO într-o serie de domenii, în special securitatea, apărarea, justiţia şi combaterea corupţiei.

În septembrie acest an, parlamentul ucrainean i-a trimis Curţii Constituţionale de la Kiev un proiect pentru includerea intenţiei Ucrainei de a adera la NATO în Constituţia ţării

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Remi, în lacrimi, la Insula Iubirii! Ce vrea să îi dea cadou lui Narcis, ispita cu care a fost înșelat
Fanatik.ro
Scandal! FCSB, amenințată că pierde la „masa verde” derby-ul cu Rapid! „Cerem și depunctarea”
Capital.ro
Alocația de stat se acordă și după împlinirea vârstei de 18 ani. Ce elevi pot primi în continuare banii și ce documente trebuie să depună
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Un șir de stâlpișori ține loc de trotuar în Constanța. Amenajarea, ironizată de un consilier USR: „Făcut pe low-budget și low-mind”
wowbiz.ro
Pensiile ar putea crește cu 7,7% de la 1 ianuarie 2027. Ce spune ministrul Muncii despre indexare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impozitele pe case ar putea deveni de cinci ori mai mari, în 2027! Ce prevede reforma propusă de noul Executiv
iamsport.ro
Daniel Pancu, ”masacrat” după FCSB - Rapid: ”El a pierdut derby-ul! Dacă suporterii îl vor tolera în continuare, își merită soarta”
MediaFlux
Ce pensie primesc românii care n-au îndeplinit stagiul minim de cotizare de 15 ani. Se alege din mai multe variante
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT