Vot în Parlamentul European privind statul de drept în România

Votul din plenul Parlamentului European (PE) privind statul de drept în România va avea loc marţi, 13 noiembrie, au declarat pentru Agerpres surse oficiale din cadrul Parlamentului European, în aceeaşi zi în care Comisia Europeană va face public raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).
Filip Stan
08 nov. 2018, 15:36
Vot în Parlamentul European privind statul de drept în România

„Votul va avea loc marţi, 13 noiembrie”, a declarat pentru Agerpres şefa unităţii de purtători de cuvânt din cadrul serviciului de presă al Parlamentului European, Marjory Van den Broeke, întrebată dacă în cadrul Conferinţei Preşedinţilor de joi s-a luat vreo decizie referitoare la rezoluţia privind statul de drept în România.

Proiectul final de agendă al sesiunii plenare din 12-15 noiembrie de pe site-ul Parlamentului European, actualizat la 15:23 ora României, menţionează că votul asupra rezoluţiei privind statul de drept în România va avea loc marţi, în şedinţa de vot de după-amiază (13:00-15:00). Până la Conferinţa Preşedinţilor de joi, 8 noiembrie, votul era prevăzut în proiectul de agendă miercuri, 14 noiembrie, informează Agerpres.

Surse din cadrul Parlamentului European au confirmat pentru Agerpres că decizia a fost luată în cadrul Conferinţei Preşedinţilor.

Eurodeputaţi români din mai multe grupuri politice au vehiculat informaţia că în cele din urmă s-ar putea să nu fie adoptată o rezoluţie privind situaţia din România, mai ales în contextul discursului bine primit al lui Klaus Iohannis din plenul Parlamentului European privind viitorul Europei, potrivit Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, 23 octombrie, la Strasbourg, în cadrul unui briefing de presă comun cu preşedintele PE, Antonio Tajani, că este dreptul Parlamentului European să dezbată o rezoluţie cu privire la România, însă a subliniat că este extrem de neobişnuit ca aceste discuţii să aibă loc doar cu o lună înainte de preluarea de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului UE.

„Parlamentul European are dreptul să dezbată problemele şi dacă e nevoie să vină cu o rezoluţie pe care să o voteze. Este dreptul acestei instituţii. (…) Este extrem de neobişnuit ca PE să dezbată şi să voteze o rezoluţie cu privire la un stat membru cu doar o lună înainte de preşedinţia Consiliului UE, preşedinţie care va fi preluată de acest stat membru vizat de rezoluţie. Decizia aparţine Parlamentului European”, a spus Iohannis, informează Agerpres.

Între timp, Parlamentul European a lucrat la un proiect de rezoluţie care urmează să fie prezentat grupurilor politice şi în care se declară „profund îngrijorat” de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi „condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a forţelor de poliţie în timpul protestelor de la Bucureşti” din luna august.

Proiectul de rezoluţie făcut public miercuri în mass-media din România vine după ce, la 3 octombrie, Parlamentul European a organizat o dezbatere în plen privind situaţia statului de drept în România, la care au participat premierul Viorica Dăncilă şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Tot marţi, 13 noiembrie, va fi prezentat şi raportul MCV pentru România şi Bulgaria al Comisiei Europene, după cum a anunţat un purtător de cuvânt al executivului comunitar în luna octombrie.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
„4 titulari, out de la Dinamo!”. Secretele transformării în echipă de titlu, dezvăluite din interior
Capital.ro
Țara europeană care își pregătește spitalele pentru război. De unde vin motivele de îngrijorare
Playtech.ro
O nouă televiziune se lansează în România. Va emite 24 de ore din 24 și vine cu un concept diferit
Adevarul
Elitele ruse se pregătesc pentru o eventuală eră „post-Putin”. Cine ar putea intra în cursa pentru Kremlin
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 6 ani din Vrancea a fost găsită fără suflare de tatăl ei, la scurt timp după ce ar fi acuzat dureri de burtă. Micuța ar fi fost la spital în aceeași zi
iamsport.ro
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”
MediaFlux
Nicușor anunță viitorul premier! Decizie surpriză a președintelui
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte