CHEFI LA CUTITE 2018: Sora Danielei Crudu demonstrează celor interesaţi că este o bună gospodină

Ana Crudu, sora Danielei Crudu, a stat departe de luminile reflectoarelor, însă sezonul acesta a decis să se înscrie la ”Chefi la cuțite” pentru a demonstra că, pe lângă make-up, gătitul este una dintre cele mai mari pasiuni ale ei: ”Îmi place emisiunea și vreau să simt pe pielea mea cum este să fii concurent. Mi se pare greu să apari la televizor și să gătești. Eu accept tot timpul provocări, pentru că vreau să îmi depășesc limitele. Am mari emoții, dar cred că va fi o experiență frumoasă și sunt entuziasmată să îi văd pe chefi!”, declară aceasta.
Filip Stan
12 nov. 2018, 14:29
CHEFI LA CUTITE 2018: Sora Danielei Crudu demonstrează celor interesaţi că este o bună gospodină

Deși nu consumă carne, luni seară, de la ora 20:00, Ana va încerca să îi impresioneze pe chefi cu un preparat sofisticat, rețeta preferată a tatălui său: mușchiuleț de porc în crustă de fistic, cu piure de mere.

”Ana știe să gătească, ea e cea care pregătește mâncarea în familie, pentru că eu nu stau deloc bine la acest capitol. S-a pregătit foarte mult pentru aceste audiții, a încercat să facă preparatul de mai multe ori acasă ca să îi iasă cât mai bine în platou. Rețeta e una destul de consistentă, motiv pentru care chefii au pariat că în spatele ușilor se află un bărbat, atunci când au văzut ce e în farfurie. Am avut mari emoții pentru ea, pentru mine nu am în mod normal, dar pentru că ea am avut, pentru că nu prea a apărut în emisiuni până acum…doar foarte rar. Iar de data asta ea a fost cea care și-a dorit să se înscrie.”, a afirmat Daniela Crudu, cea care o va și susține pe sora sa din culisele ”Chefi la cuțite”.

Mai mult decât atât, Ana își va face apariția în platou cu o surpriză specială pentru Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu. Despre ce este vorba, dar și cât de bine se pricepe la gătit sora Danielei Crudu, telespectatorii Antena 1 vor putea afla mâine seară. Etapa de jurizări pe nevăzute continuă de la 20:00, în cea de-a cincea ediție din sezonul 6 ”Chefi la cuțite”, cu alte apariții surprinzătoare și o luptă culinară pe cinste între cei trei jurați, ce se vor întrece pentru cea mai importantă amuletă pusă la bătaie până în acest moment.

 

 

DailyBusiness
O nouă Directivă Europeană va intra în vigoare din 28 iunie. TOATE site-urile trebuie să respecte regula!
Spynews
După valul de caniculă, a fost emis cod galben de inundații în România. Ce zone sunt vizate
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, anunț surprinzător pentru fani! Toți au rămas cu gura căscată! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Animalul periculos surprins foarte aproape de România. E mare, puternic și își atacă prada cu o viteză ieșită din comun
Capital.ro
Restricție la apă! Consumul de apă, sistat total pentru cetățeni. Autoritățile române au luat decizia fără precedent
Playtech.ro
”Pot să ies cu numerele roșii din țară, acum că am intrat în Schengen?” Poliția Română răspunde
DailyBusiness
Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la alimentele de bază până la toamnă
Adevarul
„Carne de tun”. Un militar chinez capturat de Ucraina declară că a fost „înșelat” de comandamentul rus
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Brad Pitt, prădat de hoți! Mai multe persoane au intrat pe geam și i-au furat lucruri din casă
Spynews
Cine poate beneficia de ajutorul financiar la plata facturilor la energie electrică. Se va acorda un tichet electronic în valoare de 50 de lei
Evz.ro
Mesajul dur al SUA către adversari: Vă putem lovi, oriunde, oricând
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Corina Caragea, în costum de baie. Imagini cu prezentatoarea de la PRO TV dintr-un paradis acvatic
kanald.ro
De la arșiță la furtuni devastatoare! Temperaturile scad considerabil și se anunță fenomene meteo extreme
Cancan.ro
BREAKING | Florin Bușcan, un taximetrist de 37 de ani din Alexandria, a murit pe Autostrada A2 😢
Playsport.ro
Cel mai lung tunel rutier din România, de 900 de metri, a fost construit cu prețul vieților omenești și...
Capital.ro
Călin Georgescu a părăsit-o! Nimeni nu înțelege de ce i-a spus adio: Nici nu mai vorbesc...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
O mai ții minte pe Ada Nechita? Cum arată la 41 de ani una dintre cele mai frumoase handbaliste din istoria României
stirilekanald.ro
Fotbalistul mort la doar 18 ani. Ce s-a înttâmplat, de fapt
Se taie sporurile de la 1 iulie 2025! Bugetarii vor primi mai puțini bani
MediaFlux
Se dau 263 de lei în plus la pensie! Banii ajung din iulie conform deciziilor de recalculare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Rețeaua ascunsă care blochează accesul la concerte. Cum funcționează industria revânzării de bilete cu „armate” digitale