Alertă de la OMS! Care sunt ţările unde se consumă cea mai mare cantitate de antibiotice

Antibioticele sunt folosite în unele ţări într-o măsură mai mare decât în altele, potrivit unui studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care sugerează că este nevoie de măsuri urgente pentru reducerea consumului inutil a acestor medicamente, transmite Reuters.
Iulian Tudor
13 nov. 2018, 07:28
Alertă de la OMS! Care sunt ţările unde se consumă cea mai mare cantitate de antibiotice

Raportul OMS referitor la Supravegherea Consumului de Antibiotice a analizat consumul de antibiotice în 65 de ţări şi a constatat că în Olanda sunt utilizate 9,78 de doze zilnice definite (DDD) la 1.000 de persoane, în Marea Britanie de două ori mai multe, iar în Turcia de încă două ori mai multe, respectiv 38,18 DDD pentru 1.000 de persoane.

Consumul din Iran este similar cu cel din Turcia, dar cel mai ridicat a fost observat în Mongolia, de 64,41 DDD la 1.000 de persoane.

Colectatea de date este esenţială pentru combaterea rezistenţei antimicrobiene, cea mai îngrijorătoare tendinţă a infecţiilor bacteriene, de a deveni imune la antibiotice, potrivit raportului.

„Concluziile raportului confirmă necesitatea unor măsuri urgente, cum ar fi întărirea politicilor de comercializare numai cu prescripţie medicală, pentru reducerea consumului inutil de antibiotice”, a spus Suzanne Hill, director al Departmentului pentru Medicamente şi Produse Medicale Esenţiale din cadrul OMS.

Cel mai scăzut scor a fost înregistrat în Burundi, de 4,44 DDD la 1.000 de persoane, nivel care, potrivit OMS, reflectă datele limitate. Un scor scăzut mai poate reflecta că utilizarea este prea redusă, ceea ce face ca oamenii să fie expuşi la boli infecţioase.

Studiul a mai analizat şi tipul de antibiotice utilizate şi a arătat că în unele ţări, respectiv Italia, Spania şi Japonia, sunt folosite cele mai preţioase medicamente, despre care OMS afirmă că trebuie păstrate ca rezervă.

OMS a introdus anul trecut o clasificare, afirmând că medicamentele de tipul penicilinei sunt recomandate ca primă linie de tratament, iar alte medicamente, de pe lista de rezervă, trebuie să fi utilizate în ultimă instanţă şi numai dacă sunt absolut necesare.

În Italia, 2% din consumul zilnic de antibiotice sunt din categoria rezervelor, ponderea fiind de patru ori mai ridicată faţă de cea din Germania şi de şase ori mai mare faţă de cea din Marea Britanie, unde doar 0,3% dintre medicamente sunt de acest tip.

În Japonia, consumul general de antibiotice este de 14,19 DDD la 1.000 de locuitori, aproximativ jumătate din cel din Coreea de Sud, dar 1% din consumul din Japonia este din categoria rezervelor, cu mult peste procentul de 0,2% înregistrat în Coreea de Sud, arată raportul.

Statele Unite, China şi India nu au fost incluse în studiul OMS.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cosmin Olăroiu, de neoprit în Asia! Al-Jazira s-a calificat matematic în optimile Champions League Two
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT