Federaţia „Solidaritatea Sanitară” cere MS şi MEN o intervenţie urgentă pentru stoparea fenomenului diplomelor fără acoperire

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" solicită Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei o intervenţie urgentă pentru stoparea fenomenului diplomelor fără acoperire, după ce presa suedeză a relatat că unii dintre asistenţii medicali români care lucrează acolo nu au pregătirea necesară, deşi au diplome eliberate de şcoli postliceale din România.
Filip Stan
15 nov. 2018, 12:45
Federaţia

Având în vedere dezbaterile publice pe tema diplomelor false de care ar fi beneficiat unele asistente medicale, Departamentul Asistente Medicale din cadrul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” îşi exprimă îngrijorarea faţă de acest fenomen, considerându-l un risc la adresa sănătăţii publice, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de departamentul menţionat.

„Solicităm Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei Naţionale elaborarea unor soluţii rapide pentru a stopa acest fenomen. Cerem celor două ministere constituirea în regim de urgenţă a unui grup de lucru, din care să facă parte reprezentaţii celor două ministere, organismele profesionale şi partenerii de dialog social din sănătate, principalul obiectiv reprezentându-l stoparea acestui fenomen şi protecţia sistemului public de sănătate din România, urmat de rezolvarea echitabilă a problemei echivalării competenţelor. Atenţionăm instituţiile responsabile că fenomenul diplomelor fără acoperire elaborate de unele şcoli postliceale (şi de alte structuri de educaţie) riscă să afecteze în egală măsură sistemul public de sănătate din România, conducând la scăderea continuă a volumului competenţelor disponibile pentru asigurarea unui tratament de calitate”, scrie în comunicat.

Televiziunea publică din Suedia, anchetă despre asistente false din România

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” aminteşte că a înaintat anterior mai multe propuneri pentru stopara fenomenului, între care introducerea examenului naţional unic pentru angajarea medicilor şi asistentelor medicale, „singura soluţie ce ar putea proteja sistemul public de sănătate de efectele fenomenului diplomelor fără acoperire”.

De asemenea, sindicaliştii spun că „desfiinţarea şcolilor postliceale este o soluţie logică şi legală pentru evitarea acestor fenomene şi creşterea calităţii formării asistentelor medicale”.

„În condiţiile în care am demonstrat anterior că ea este indicată în mod implicit de cadrul legal al Uniunii Europene, această soluţie a fost solicitată în mod consecvent de Federaţia Solidaritatea Sanitară, atât în contextul cererilor repetate pentru Echivalarea competenţelor, cât şi în cadrul intervenţiilor ce au vizat creşterea calităţii vieţii profesionale şi a calităţii serviciilor medicale. Reamintim că până în prezent s-au opus acestei măsuri: Ministerul Sănătăţii, care a afirmat continuu că nu este problema sa; organismul profesional al asistentelor medicale, care şi-a ascuns interesele în domeniu după diferite tipuri de nuanţări; polul de interese al celor preocupaţi de «afacerea pe seama formării asistentelor medicale», profitul cu orice preţ fiind singura regulă pe care înţeleg s-o respecte”, mai scrie în comunicat.

Todată, federaţia a propus introducerea incompatibilităţii între calitatea de formator al asistentelor medicale şi cea de membru în organismele profesionale, responsabile de verificarea şi monitorizarea condiţiilor de exercitare a profesiei, susţinând că „numărul mare de membri din conducerea organismului profesional care predau în şcolile postliceale ridică problema unei forme de complicitate la acest fenomen din partea celor responsabili de soarta profesiei”.

„Precizăm că atitudinea de negativism manifestată în mod constant de membrii comisiei de negociere a Ministerului Sănătăţii faţă de propunerile care vizează creşterea calităţii resursei umane din sectorul public de sănătate contribuie la perpetuarea problemelor, antrenând răspunderea celor care refuză soluţiile propuse. Apreciem de asemenea că lipsa de transparenţă de care dă dovadă Ministerul Sănătăţii în elaborarea proiectului legii profesiilor din sănătate este de natură să perpetueze problemele, ratând punctele de vedere pertinente ale partenerilor sociali”, mai afirmă Departamentul Asistente Medicale din cadrul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

Potrivit Digi 24, România este ţinţa unor acuzaţii grave prezentate într-o anchetă a televiziunii de stat din Suedia. Unii dintre asistenţii medicali români care lucrează în statul scandinav nu ar avea pregătirea necesară ca să se ocupe de bolnavi. Concret, au diplomă eliberată de o şcoală postliceală din România, dar nu ar fi trecut pe la cursuri. Jurnaliştii suedezi atrag atenţia asupra faptului că, deşi la Consiliul Naţional de Sănătate din Suedia există diplome şi certificate ale asistenţilor români, nimeni nu poate verifica dacă în spatele lor stau nişte cursuri la care într-adevar asistenţii au participat.

DailyBusiness
Daniel David NU crede profesorii că vor boicota activitatea didactică! „Ce vor să facă?”
Spynews
Vremea se schimbă radical în aproape jumătate de țară. Furtuni violente lovesc România | HARTA
Bzi.ro
Imagini rare cu fiul lui Mircea Badea și Carmen Brumă. Vlad, în vârstă de 11 ani, surprins în vacanța din Tenerife
Fanatik.ro
Alcaraz a petrecut cu șampanie și fotomodele după succesul de la US Open. Unde s-a distrat spaniolul și cine i-a ținut companie după ce a luat milioane de dolari
Capital.ro
Vasile Blaga a dezvăluit totul. Adevărul despre relația lui Traian Băsescu și Elena Udrea: Și-a dorit multe
Playtech.ro
'Dacă nu mai plătim impozitul pe casă, ne poate obliga primăria să o facem?'. Ce scrie în lege exact
Adevarul
Merită să cumperi vechime în muncă? Pensia socială este cu 268 de lei mai mare decât asigurarea retroactivă
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Câte zile libere vor avea românii în anul 2026
Cancan.ro
Delia, schimbare radicală: artista vrea să devină mamă! 'Când i-am văzut pe…
iamsport.ro
Ioan Varga, răspuns necruțător pentru Elena Udrea: ”Minte, a prostit o grămadă de lume! A încercat să mă șantajeze, va răspunde, a înșelat peste 200 de familii”
MediaFlux
Lista românilor care nu pot obține cărți de identitate noi
stirilekanald.ro
VIDEO Criză politică în Franța, după ce Guvernul a rămas fără susținere în Parlament. Emmanuel Macron va numi un nou prim-ministru "în următoarele zile”
substantial.ro
Marcel Ciolacu nu se teme de închisoare. Fostul premier, reacție dură: „Pentru ce să fac pușcărie? Nu am furat. Să mă cheme la DNA”