O femeie din judeţul Braşov, suspectată că şi-a ucis copilul nou-născut

O femeie din comuna Lisa, judeţul Braşov, este suspectată că şi-a ucis copilul nou-născut. Cadavrul a fost preluat de către Serviciul de Medicină Legală, iar poliţiştii au deschis dosar penal de cercetare pentru pruncucidere.
Alina Costache
24 nov. 2018, 20:00
O femeie din judeţul Braşov, suspectată că şi-a ucis copilul nou-născut

„La nivelul IPJ Braşov este înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la o posibilă ucidere a nou-născutului de către mama sa, o femeie în vârstă de 29 ani din comuna Lisa”, au anunţat, sâmbătă seară, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Braşov.

Potrivit acestora, cadavrul nou-născutului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Făgăraş, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările se efectuează sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, în vederea stabilirii întregii stări de fapt.

Presa locală scrie că sătenii ştiau că femeia a fost însărcinată şi bănuiesc că şi-ar fi îngropat copilul într-o grădină. Femeia a mai avut patru copii, pe care i-a abanddonat la naştere.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT