Tribunalul Bucureşti continuă audierile în dosarul Colectiv

Tribunalul Bucureşti continuă joi audierile în dosarul "Colectiv", în care sunt judecaţi patronii clubului şi fostul primar Cristian Popescu-Piedone.
Filip Stan
29 nov. 2018, 05:40
Tribunalul Bucureşti continuă audierile în dosarul Colectiv

La termenul trecut, două femei care au reuşit să scape nevătămate din incendiul de la clubul Colectiv au fost audiate de judecători.

O tânără pe nume Andrea Bokor a declarat, în faţa judecătorului, că a ieşit din sala unde se ţinea concertul trupei „Goodbye to Gravity” cu doar câteva minute înainte de izbucnirea incendiului, deoarece i se făcuse rău.

„În seara aceea, m-am dus cu câţiva prieteni în clubul Colectiv pentru a asista la concert. Erau foarte multe persoane, de ordinul sutelor. Lumea era înghesuită ca sardelele. Ca la oricare alt concert, lumea nu părea deranjată de înghesuială. La un moment dat, mi s-a făcut rău. Am ameţit şi l-am rugat pe prietenul meu să mă scoată afară. Din momentul în care mi s-a făcut rău până la ieşire am făcut cam o jumătate de minut. Nu începuse spectacolul de artificii. Am ieşit şi după un minut am observat că vine lumea afară. În primele secunde, am crezut că doar e o pauză de concert, însă după o vreme am văzut panică şi fum. Eram la trei metri de uşa de la intrare. Am apucat să văd flăcări în partea de sus şi fum. Ne-am îndepărtat să lăsăm oamenii să iasă. La un moment dat, ne-am apropiat de intrare pentru a-i căuta pe prietenii noştri. Se vedea la propriu o grămadă de oameni în fum negru. Erau persoane care nu mai puteau să iasă singure şi se blocaseră. Erau mulţi care ajutau din afară, îi prindeau şi îi trăgeau, la propriu, din grămadă. Ba chiar au fost unii care au intrat înăuntru după prietenii lor. Am auzit din interior ţipete ale oamenilor care nu puteau să iasă”, a povestit Andrea Bokor.

Ea a precizat că nu a văzut ca în clubul Colectiv să fi existat extinctoare şi nici uşi pentru evacuare în caz de incendiu.

Tot la acest termen al procesului „Colectiv”, a fost audiată o altă supravieţuitoare, Ana Maria Adam, care a reuşit să iasă din club imediat după izbucnirea incendiului, nefiind rănită.

„În seara incidentului de la clubul Colectiv era destul de multă lume, dar nu era înghesuială. Cred că erau 100 de persoane. La prima rundă de artificii de lângă schela metalică, m-am speriat. Am zis: ‘Artificii? Nu e bine’. M-am tras în spate. Era ceva, un simţ. Am simţit că ceva nu e în regulă. I-am zis prietenei mele: ‘Hai la toaletă şi apoi mergem afară la o ţigară’. Când am ieşit de la toaletă, care era lângă bar, am văzut că tavanul arde şi flăcările înaintau spre bar. Venea vâlvătaia. Am văzut că focul înainta bizar de repede. Mi-am ţinut respiraţia şi am luat-o spre ieşire, profitând că era culoar liber lângă bar. Unii oameni nu se speriaseră, erau calmi. Probabil aşteptau să vină cineva cu un extinctor. La ieşire era deja înghesuială şi am fost ajutată să ies de prietena mea. Îmi pierdusem rucsacul şi nu m-am mai aplecat după el. (…) După ce am ieşit din club, am luat-o la stânga ca să facem loc şi am dat de o uşă legată cu un lanţ. Un băiat mai masiv a rupt lanţul, însă uşa era blocată de un zid. Am sunat la 112 şi am văzut că se spărsese geamul de la uşa de la intrare, dar nu se mai vedea nimic. Era totul negru. Între timp, au venit cei de la SMURD şi scoteau oamenii spre ambulanţe”, a relatat Ana Maria Adam.

În dosarul „Colectiv” au fost trimişi în judecată: patronii clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă – patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei, Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei. 

DailyBusiness
Incendiu la un depozit de muniție în Dâmbovița. 25 de persoane evacuate
Spynews
De la cat pornesc ofertele de Revelion 2025-2026. Prețurile nu sunt deloc mici
Fanatik.ro
„Va mai juca Ngezana?”. Decizia lui Gigi Becali, după ce fundașul a refuzat să intre în Farul – FCSB 1-2
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii de mașini care au nevoie de acord de la asociația de proprietari, plus aviz de la specialiști. Cheltuielile nu se împart
Playtech.ro
Gref, grepfrut, grefrut sau grep: ce forme sunt corecte în limba română
Adevarul
Tesla Cybertruck, mașina interzisă în Europa, văzută pe străzile din Craiova. Internauții au ironizat autoturismul care costă o avere
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Un tată de 36 de ani și-a pierdut viața în Borșa, după ce a derapat și s-a rostogolit de mai multe ori cu mașina. Autoturismul a fost propulsat în balconul unei case
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo știe pe cine votează la alegerile pentru Primăria București: ”Un om puternic și de cuvânt”
MediaFlux
Noua fraudă care îi vizează pe cei care locuiesc la bloc! Românii pot pierde într-o secundă toți banii din casă
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români! E știrea momentului
substantial.ro
AS Monaco – PSG, AC Milan – Lazio, Chelsea – Arsenal: prezentare și cote la pariuri