EURO 2020. Mircea Lucescu, după tragerea la sorţi: Dacă picam în grupă cu România, îmi dădeam demisia

Mircea Lucescu a declarat că, în cazul în care Turcia ar fi căzut cu România în grupa preliminară a Euro-2020, ar fi demisionat de la conducerea tehnică a selecţioantei turce.
Ionela Marcu
02 dec. 2018, 14:07
EURO 2020. Mircea Lucescu, după tragerea la sorţi: Dacă picam în grupă cu România, îmi dădeam demisia

„Aceleaşi surprize pot apărea şi în calificări, cum au fost şi în Liga Naţiunilor, dar depinde şi de jucători, de starea lor de sănătate, de modul în care termină acest campionat. România are o grupă grea, sunt mai multe echipe la acelaşi nivel, exceptând Spania. Cu toate că noi împotriva Spaniei am jucat întotdeauna foarte bine, am şi câştigat meciuri împotriva lor, întotdeauna a fost echilibrat.

Nu văd de ce România nu ar putea câştiga împotriva Spaniei. Eu consider România favorită acolo. Eu sunt cel mai mulţumit că nu am căzut cu România. I-am spus şi lui Răzvan, dacă am fi căzut cu România, eu îmi dădeam demisia. Serios. Am spus-o şi mă ţineam de cuvânt. Pot să joc meciuri amicale, oficiale, nu mă lăsa sufletul.

Citeşte şi Cosmin Contra: Este greu, dar nu imposibil. Sperăm să nu jucăm cu Spania în primul meci

Eu ştiu cât de greu este să pregăteşti astfel de meciuri din punct de vedere emoţional, sentimental. Îmi aduc aminte meciul împotriva lui Răzvan, mi-a fost imposibil să-l pregătesc. Aşa am picat cu campioana mondială, vom vedea, au o echipă destul de tânără, cu jucători care evoluează în campioante puternice, toţi joacă titulari, iar eu am jucători care nu evolueză la echipele lor de club, dar sunt foarte tineri. Îmi doresc atât de mult ca România să se califice, să vadă şi România o competiţie de acest nivel, sunt convins că stadionul va fi plin şi voi fi alături de Contra cu sufletul şi cu tot ceea ce pot da eu„, a declarat Mircea Lucescu, la ProX.

Naţionala României va evolua în Grupa F, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe şi Malta, în preliminariile Campionatului European din 2020, conform tragerii la sorţi de duminică, de la Dublin.

Turcia, antrenată de Lucescu, este în Grupa H, alături de Franţa, Islanda, Albania, Moldova şi Andorra.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Chivu a refuzat-o pe Real Madrid și scrie istorie la Milano! Câte zeci de milioane de euro a produs pentru Inter
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 4 noiembrie. Cât costă euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
Ce poți face cu energia produsă de panourile fotovoltaice și pe care nu o consumi. Drepturile prosumatorilor, în funcție de puterea instalată
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce sunt „puii turbo” și de ce se vrea interzicerea lor. Danemarca cere o măsură la nivel european
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT