Violenţele de la Paris: 139 de persoane aduse în faţa justiţiei, alte 111 plasate în arest prelungit

La două zile după violenţele de la Paris în contextul protestului ''vestelor galbene'', 139 de suspecţi au fost trimişi în faţa justiţiei, iar în cazul altor 111 s-a prelungit arestul, a anunţat luni Parchetul din Paris, citat de AFP.
Filip Stan
03 dec. 2018, 11:23
Violenţele de la Paris: 139 de persoane aduse în faţa justiţiei, alte 111 plasate în arest prelungit

În cursul violenţelor de la sfârşitul săptămânii trecute, 363 de persoane au fost plasate în arest, dintre care 32 minori, potrivit unui nou bilanţ al Parchetului din Paris.

Începând de luni, zeci de suspecţi vor fi judecaţi la Paris în cadrul unor audieri în care ei compar imediat, numărul lor fiind dublu, pentru a face faţă unui ”aflux considerabil”, a precizat duminică Procurorul Republicii Remy Heitz, dând asigurări că Parchetul din Paris nu a avut de gestionat niciodată un număr atât de mare de persoane plasate în arest.

Numărul celor care compar imediat în faţa justiţiei ar urma să fie cunoscut ceva mai târziu, deoarece sunt deja cinci audieri – faţă de trei în mod obişnuit – ce au fost programate pentru luni după-amiază, dintre care trei sunt consacrate doar judecării acestor suspecţi.

Acuzaţii vor trebui să răspundă la capete de acuzare privind ”acte de violenţă împotriva unei persoane învestite cu autoritate publică”, ”degradarea de bunuri de utilitate publică”, ”asociere în vederea comiterii de violenţe”, sau în legătură cu permisul de port-armă, calificări pasibile cu închisoarea între trei şi şapte ani, potrivit procurorului.

Dintre cazurile de arest, 81 de proceduri vizând adulţi au fost clasate, a indicat parchetul.

Arcul de Triumf vandalizat, grilajul grădinii Tuileries smuls, vehicule incendiate, magazine jefuite… În total, 412 persoane au fost interpelate sâmbătă, indica duminică prefectul poliţiei Michel Delpuech, evocând ”violenţe de o gravitate fără precedent”.

Pompierii au intervenit la 249 de incendii vizând ”112 vehicule, 130 de piese de mobilier urban şi şase clădiri”. Forţele de ordine au fost atacate cu ciocane, bile de oţel şi şuruburi mari, a precizat Delpuech.

Investigaţiile vor continua pentru a permite identificarea unor eventuali autori ai actelor de violenţă comise la Arcul de Triumf şi ai furtului unei puşti de asalt dintr-un vehicul al forţelor de ordine. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT