Donald Trump vrea închisoare pentru fostul său avocat, Michael Cohen. Care este motivul

Preşedintele american Donald Trump a explicat luni, pe contul său de Twitter, de ce doreşte pedeapsa cu închisoarea pentru fostul său avocat Michael Cohen, care colaborează cu justiţia în delicata anchetă privind amestecul Rusiei în alegeri şi care a recunoscut săptămâna trecută o minciună care-l pune într-o situaţie stânjenitoare pe liderul american, informează AFP.
Filip Stan
03 dec. 2018, 18:16
Donald Trump vrea închisoare pentru fostul său avocat, Michael Cohen. Care este motivul

Michael Cohen, urmărit pentru ilegalităţi în marja acestei anchete, „îi cere judecătorului să-l scape de închisoare. Aceasta înseamnă că el ar fi putut face toate aceste lucruri TERIBILE, fără legătură cu Trump, fraude, mari împrumuturi, taxiuri, etc. şi să nu primească o lungă pedeapsă cu închisoarea ?”, a notat pe Twitter preşedintele american.

„El inventează poveşti pentru a obţine un acord” în acest sens şi „ar trebui, în opinia mea, să primească o pedeapsă deplină şi totală”, a adăugat Trump într-o nouă serie de postări răzbunătoare pe Twitter dedicate anchetei asupra suspiciunilor privind existenţa unor înţelegeri între echipa sa de campanie din 2016 şi Rusia, potrivit Agerpres.

De o săptămână, preşedintele american, care neagă orice legătură cu Moscova, scrie aproape zilnic trei sau patru mesaje pe reţeaua socială, pentru a descrie „o vânătoare de oameni” costisitoare şi injustă. Luni, el l-a calificat pe procurorul special Robert Mueller, care supervizează această anchetă, drept „derbedeu scăpat de sub control”.

Citeşte şi Lovitură pentru Trump: Fostul avocat al preşedintelui SUA a admis că a comis sperjur în Congres

Nervozitatea lui pare să aibă legătură cu progresele realizate de investigatori, care au reuşit să obţină cooperarea mai multor foşti apropiaţi ai săi. Astfel, Michael Cohen, fost om de încredere al lui Donald Trump pentru care el se declara odată gata să „încaseze un glonţ”, a mărturisit joia trecută că a minţit în Congres asupra unui proiect de investiţii al magnatului în domeniului imobiliarelor în Rusia, confirmând menţinerea legăturilor între Moscova şi miliardarul republican până în iunie 2016, informează Agerpres.

În schimb, prietenul şi consilierul său informal Roger Stone, care pare să fie şi el în vizorul lui Robert Mueller, a declarat duminica trecută că nu va depune mărturie împotriva lui Donald Trump. „Îţi face bine să vezi că unele persoane încă au curaj”, a comentat preşedintele.

Vervei lui Donald Trump, Robert Mueller îi opune o tăcere absolută, continuând să-i dea jos cărţile fără să dezvăluie ce cărţi are el însuşi în mână. Odată ce dispune de răspunsuri scrise ale preşedintelui, el ar putea în curând să-şi finalizeze ancheta şi să-i trimită Ministerului Justiţiei raportul său final.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
24 de ore până la „iad” pentru Hagi și naționala României. Cum a arătat ziua de groază a „tricolorilor” la Varșovia și ce s-a întâmplat imediat după meci
Capital.ro
Adunări generale online și vot electronic la bloc. Avizierul de hârtie ar putea dispărea din România: Gata cu „plicul vieții”
Playtech.ro
Unde să nu pui termostatul centralei. Locurile care îl pot face să măsoare greșit temperatura
Adevarul
O ieșeancă a împrumutat 5.200 de lei, dar IFN-ul i-a cerut înapoi o sumă de șase ori mai mare. Protecția Consumatorilor a intervenit
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
MediaFlux
Anunț oficial privind cardul de sănătate. CNAS le transmite pacienților cât îl mai folosesc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte