Cristina Neagu, în extaz după victoria cu Germania: „Am făcut un lucru care va rămâne în istorie”

Naţionala de handbal feminin a României a obţinut, luni, la Brest, a doua victorie în grupa D a Campionatului European, scor 29-24 (14-11), cu reprezentativa Germaniei. Cristina Neagu, la doborârea recordului all-time de goluri marcate la CE: Pentru mine, personal, important este că astăzi, cu Germania, am făcut un meci excepţional!
Filip Stan
03 dec. 2018, 18:53
Cristina Neagu, în extaz după victoria cu Germania:

„Sunt mândră, normal, e un lucru obţinut, va rămâne în istorie, dar pentru mine, personal, important este că astăzi am făcut un meci excepţional cu Germania. Am făcut un meci foarte bun, cu mult mai puţine greşeli decât cu Cehia, am meritat victoria. Urmează Norvegia, dar haideţi să ne bucurăm de victoria de acum şi de mâine ne gândim şi la Norvegia„, a declarat Cristina Neagu, la TVR, după victoria cu Germania de luni seară.

La rândul său, portarul Denisa Dedu, care a fost declarată MVP, a spus: „Sunt foarte fericită că am câştigat. Mă bucur enorm. A fost foarte important să nu cedăm niciodată, să nu le lăsăm să se apropie. Am luptat enorm şi sunt foarte mândră de colegele mele„.

Antrenorul Ambros Martin s-a arătat şi el încântat de jucătoarele sale.

„Sunt satisfăcut, cum să nu fiu? Sunt fericit pentru victorie, am jucat cu o echipă plină de încredere după ce a învins Norvegia. Ne-am apărat formidabil. Am jucătoare talentate şi a ieşit bine pentru noi. Urmează Norvegia, trebuie să fim la nivelul ei, e o echipă periculoasă. Nu avem timp de o tactică specială, avem doar o zi şi trebuie să ne recuperăm după acest meci cu Germania„, a spus tehnicianul iberic. El nu ştia de recordul doborât de Cristina Neagu şi a comentat: „Am cea mai bună jucătoare„.

Citeşte şi Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Campionatelor Europene

Cu 5 goluri marcate, Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare all-time a Campionatului European, 206. în total, faţă de 205 înscrise de unguroaica Agnes Farkas, cea care deţinea recordul. Neagu a doborât recordul în minutul 27, când a marcat al cincilea gol al său din meci, pentru scorul de 13-10.

Luni seară se joacă şi cealaltă partidă din grupa D, între Norvegia şi Cehia.

În ultimul meci din grupă, România va juca, miercuri, cu Norvegia (ora 22.00).

Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe preliminare se vor califica în grupele principale, două a câte şase formaţii, în care vor lupta, la Nantes şi Nancy, pentru calificarea în semifinale, programate în 14 decembrie, iar ulterior finalele (Paris, 16 decembrie).

Obiectivul echipei României la CE2018 este clasarea pe unul din locurile 1-6.

Echipa României are în palmares o singură medalie continentală, bronz, în 2010, iar la ultima ediţie, în 2016, s-a clasat pe locul 5.

Titlul european este deţinut de Norvegia, care a dispus de Olanda în finala din 2016.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Coregrafiile din fotbalul românesc care au impresionat presa străină. Imaginile care au făcut înconjurul lumii
Capital.ro
Anunț de la CNPP pentru milioane de pensionari. Câți bani primesc românii în funcție de categoria de pensie
Playtech.ro
Cât economisești dacă reduci temperatura din casă cu un singur grad. Calcul pentru o factură de 500, 700 și 1.000 de lei
Adevarul
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Foto bombă! Am găsit paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard
MediaFlux
Weekend perfect pentru mai multe zodii. Horoscopul finalului de săptămână
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT