Funeralii naţionale pentru George H.W. Bush, preşedintele care a ştiut să depăşească partizanatele într-o Americă divizată

Donald Trump şi toţi foştii preşedinţi americani în viaţă asistă miercuri la funeraliile naţionale ale lui George H.W. Bush, salutat, după decesul său la vârsta de 94 de ani, ca o figură care a ştiut să depşească liniile partizane într-o Americă care se simte divizată în prezent.
Filip Stan
05 dec. 2018, 17:05
Funeralii naţionale pentru George H.W. Bush, preşedintele care a ştiut să depăşească partizanatele într-o Americă divizată

Prinţul Charles, cancelarul german Angela Merkel, regele Iordaniei Abdallah al II-lea şi regina Rania, preşedintele polonez Andrzej Duda însoţit de Lech Walesa şi alţi demnitari străini sunt aşteptaţi la Catedrala din Washington. Franţa este reprezentată de Hubert Védrine, un fost ministru de Externe.

Ceremonia urmează să înceapă la ora locală 11.00 (18.00, ora României), în prezenţa lui Donald şi Melaniei Trump şi a familiei Bush, inclusiv a fiului său George W. Bush, al 43-lea preşedinte al Statelor Unite. Un fapt notabil este că Donald Trump nu urmează să ia cuvântul informează news.ro.

„George H.W. Bush a dus o viaţă care încarnează ceea ce America are cu adevărat extraordinar”, a scris preşedintele american într-un mesaj adresat luni Congresului. ”Hotărât în timpul războiului, preşedintele Bush a fost mărinimos pe timp de pace”.

Provenind dintr-o familie bogată din New England, Bush şi-a condus ţara din 1989 în 1993, la sfârşitul Războiului Rece şi în Primul Război de la Golf. Apoi a fost înfrânt crunt, în 1992 de către Bill Clinton.

Bill Clinton urmează să fie prezent, împreună cu soţia sa, fostul secretar de Stat Hillary Clinton, dar şi ceilalţi doi foşti preşedinţi democraţi – Jimmy Carter şi Barack Obama -, alături de fostele Prime Doamne Rosalynn Carter şi Michelle Obama. Donald Trump nu a asistat la funeraliile Barbarei Bush, soţia lui George H.W., decedată în aprilie, potrivit news.ro.

Însă, după moartea patriarhului Bush, preşedintele american a rupt-o cu stilul său abraziv, aparent hotărât să-i acorde toate onorurile. Donald Trump a ţinut, astfel, să-i împrumute avionul prezidenţial pentru a-i transporta sicriul din Texas la Washington. Şi respectă ferm linia unui discurs respectuos.

Citeşte şi Zi de doliu naţional pentru fostul preşedinte. Toată ţară îl plânge, vor fi funeralii naţionale

Preşedintele american nu a asistat la ceremonia solemnă de la Capitoliu, luni, însă s-a dus mai târziu, împreună cu Melania Trump să se reculeagă în faţa sicriului. Apoi cuplul prezidenţial s-a întâlnit, marţi, cu familia, cazată la Blair House, reşedinţa rezervată oaspeţilor de marcă ai Casei Albe.

Miii de anonimi defilează de luni seara prin faţa rămăşiţelor pământeşti ale celui de-al 41-lea preşedinte american, la Capitoliu. Aici şi-a început George H.W. Bush cariera politică, în anii ’60, potrivit news.ro.

Fiu de senator, el a fost apoi diplomat în China, iar apoi director al CIA şi vicepreşedinte al lui Ronald Reagan. După ce a plecat de la Casa Albă, el a întreţinut relaţii bune cu succesorii săi democraţi.

”Faptul că a putut să traverseze liniile partizane şi că a făcut-o cu atâta graţie, mai ales după preşedinţia sa, mă inspiră cu adevărat. Aceasta este o lecţie pe care Guvernul” lui Donald Trump ”ar putea să o înveţe cu siguranţă”, a comentat, pentru AFP, o vizitatoare, Kim Frinzell, informează news.ro.

Sala a fost închisă publicului miercuri dimineaţa, înainte ca sicriul să fie transferat la Catedrala din Washington. Apoi se va întoarce în Texasul adoptiv.

După o ultimă ceremonie la Biserica episcopaliană St. Martin, la Houston, el va fi înhumat în spatele Bibliotecii Prezidenţiale George-Bush, alături de Barbara, soţia sa timp de 73 de ani, şi de Robin, fiul lor mort de leucemie pe când avea trei ani.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Cât de mult s-a schimbat Gigă Hagi după cel mai special eveniment din familie: ”Ne bombardează!”
Capital.ro
Bani în plus pe lângă pensie. Nu toți pensionarii îi primesc. Ajutor în două tranșe pentru românii cu pensii sub 2.000 de lei
Playtech.ro
Cât timp lucrează efectiv un parlamentar. Tot ce trebuie să ştii despre funcţia din Parlament
Adevarul
Porci mistreți cu grăsime „albastru neon”. Ce suspectează cercetătorii și de ce carnea acestora nu trebuie consumată
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Radu Banciu, concediat de patronul milionar: ”Nu ne mai plătea de luni de zile și am făcut o grevă! M-a sunat și m-a dat afară, am plecat fără niciun regret”
MediaFlux
Rolul secret jucat de Putin în războiul din Orientul Mijlociu. Donald Trump recunoaște pentru prima dată
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj