CE îi cere României asigurări de la SUA că un deţinut din programul închisorilor CIA nu va fi condamnat la moarte

Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei a avut în perioada 4-6 decembrie o reuniune de evaluare a aplicării deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), fiind discutată şi decizia acestei instanţe în dosarul privind implicarea României în programul închisorilor secrete al CIA, respectiv cazul Abd al-Rahim al-Nashiri, se menţionează într-un comunicat al Consiliului Europei.
Filip Stan
06 dec. 2018, 19:29
CE îi cere României asigurări de la SUA că un deţinut din programul închisorilor CIA nu va fi condamnat la moarte

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins în luna octombrie apelurile Lituaniei şi României împotriva condamnărilor pronunţate de instanţa europeană în luna mai pentru participarea la programul închisorilor secrete al CIA.

CEDO a dat dreptate unui număr de doi prizonieri de la Guantanamo, Abd al-Rahim al-Nashiri (contra României) şi Abu Zubaydah (contra Lituaniei), care afirmau că au fost deţinuţi în secret în aceste ţări între 2004 şi 2006 şi că au fost supuşi la diverse forme de violenţă morală şi fizică. La fel ca pentru Lituania în cazul Zubaydah, instanţa europeană a condamnat şi România să-i plătească lui Abd al-Rahim al-Nashiri o despăgubire de 100.000 de dolari.

CEDO a mai cerut României să obţină asigurări de la autorităţile americane că Al-Nashiri nu va fi condamnat la moarte. Această solicitare a fost reiterată joi de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei, care cere autorităţilor de la Bucureşti ”să folosească toate mijloacele posibile pentru a obţine în această situaţie de urgenţă extremă asigurări din partea Statelor Unite că al-Nashiri nu va fi condamnat la moarte şi nici nu va expus unei negări flagrante din partea justiţiei” americane.

Mai mult, acelaşi comitet solicită României să ia în considerare într-un asemenea demers pe lângă autorităţile americane o acţiune comună cu Polonia, ţară condamnată de CEDO pentru fapte similare în 2015.

De asemenea, Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei ”reaminteşte necesitatea avansării rapide a investigaţiei penale cu privire la circumstanţele în care reclamantul a fost adus în România, tratamentul la care a fost supus acolo şi apoi transferat, ceea ce implică în mod special investigarea unor posibile acte de tortură”.

În contextul acestui caz, acelaşi comitet face referire şi la revizuirea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală în România şi, amintind de opinia Comisiei de la Veneţia, estimează că această reformă ”va afecta semnificativ eficienţa sistemului român de justiţie penală în combaterea diferitelor forme de delicte grave, inclusiv a delictelor comise cu violenţă”.

Prin urmare, Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei cere României să reconsidere recentele amendamente aduse celor două coduri, ţinând cont de exigenţele enunţate în ”Liniile directoare ale Comitetului Miniştrilor privind eradicarea impunităţii pentru încălcări grave ale drepturilor omului”.

În final, ”autorităţile române sunt invitate să informeze rapid Comitetul cu privire la paşii întreprinşi în vederea obţinerii asigurărilor diplomatice necesare din partea autorităţilor SUA şi să răspundă temerilor Comitetului privind eficienţa investigaţiilor penale”, precizează Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei, menţionând că acest caz va fi rediscutat la reuniunea din martie 2019.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Fanatik.ro
Asta le bate pe toate! Președintele Federației s-a îmbătat de față cu Infantino și a fost filmat în cameră de secretarul general! Cu cine va sta Burleanu la Polonia – România
Capital.ro
Noi taxe pentru accesul în Capitală. Tarifele ajung la peste 31.000 de lei pe lună. Cine va plăti
Playtech.ro
Testul de 10 lei pe care îl poți face înainte să pornești căldura. Afli imediat pe unde intră frigul în casă
Adevarul
O ieșeancă a împrumutat 5.200 de lei, dar IFN-ul i-a cerut înapoi o sumă de șase ori mai mare. Protecția Consumatorilor a intervenit
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
MediaFlux
Călin Georgescu primește o nouă lovitură. Din arest, ajunge în închisoare
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte