Aşa arată Amalia Năstase cu aproape 30 de kilograme în plus FOTO

S-au dus anii de glorie ai Amaliei Năstase (42 de ani) când făcea furori în rochii de seară cu spatele gol! Fosta soţie a lui Ilie Năstase a fost joi seara gazda unui eveniment caritabil, unde a atras toate privirile fiind tot timpul pe scenă în atenţia invitaţilor. Dincolo de scopul lăudabil al acţiunii şi al implicării vedetei, cei prezenţi au remarcat şi că fosta parteneră de viaţă a tenismenului nu mai are aceeași siluetă de pe vremuri, iar vestimentaţia nu a ajutat-o deloc să mascheze kilogramele în plus.
Iulian Tudor
08 dec. 2018, 09:54
Aşa arată Amalia Năstase cu aproape 30 de kilograme în plus FOTO

Amalia Năstase nu a mai reuşit să-şi revină, din punct de vedere fizic, după ultima sarcină, scrie click.ro. Fosta doamnă Năstase a născut în toamna lui 2015 un băieţel din relaţia pe care o are cu Răzvan Vasilescu, iar joi seara nici măcar rochia elegantă şi largă nu a reuşit să o salveze de la comentariile pe seama siluetei ei. Amalia a pierdut contactul cu lumea mondenă, dar joi seara cei care au văzut-o au remarcat că are cu aproape 30 de kilograme mai mult faţă de cum o ştiau, pe vremuri.

Citeşte şi Au murit într-un accident rutier teribil! Două nume celebre s-au stins. Viteza excesivă şi o piatră le-au fost fatale

Amalia Năstase s-a îngrăşat în timpul ultimei sarcini

Problemele brunetei au început pe perioada sarcinii şi au continuat, ba chiar s-au accentuat şi după, căci Amalia nu a mai reuşit să slăbească. În cercul ei de apropiaţi se vorbeşte că vedeta s-ar fi transformat atât de mult pentru că nu se poate abţine de la alimentele de tip fast-food.

De altfel, de când nu mai merge la evenimente mondene, Amalia nu mai pune preț pe imaginea de divă. Iese din casă mai mult în echipament sportiv, fără make-up şi încălţată cât mai lejer.

Amalia Năstase a divorţat de Ilie Năstase în 2010. Relaţia celor doi a fost binecuvântată cu două fetiţe, Alessia (15 ani) şi Emma (12 ani). În 2016 la scurt timp după ce a devenit mămică pentru a treia oară, fosta doamnă Năstase şi-a oficializat relaţia cu actualul ei partener, Răzvan Vasilescu, care nu îi este doar soţ, ci şi coleg de muncă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Edi Iordănescu a refuzat să semneze cu CFR Cluj: „Nu vreau să antrenez în orice condiții!”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România