Alegeri parlamentare anticipate, duminică, în Armenia

Armenii sunt aşteptaţi duminică la vot, în cadrul unor alegere parlamentare anticipate, considerate un test pentru omul din spatele revoltelor paşnice din primăvara acestui an, Nikol Pashinyan.
Iulian Tudor
09 dec. 2018, 07:41
Alegeri parlamentare anticipate, duminică, în Armenia

El a fost numit prim-ministru în luna mai, după săptămâni de proteste anti-corupţie, scrie news.ro.

Pashinyan, jurnalist devenit politician, în vârstă de 43 de ani, a dat speranţe armenilor cu privire la o transformare economică, iar aceste alegeri sunt menite să îi întărească poziţia. El a promis că nu vor exista mari schimbări în politica externă a ţării şi a oferit asigurări că nu va rupe relaţiile cu Moscova.

Citeşte şi Fostul preşedinte a fost reţinut vineri seară pentru uzurparea puterii şi manipularea alegerilor de acum 10 ani

Armenia găzduieşte o bază militară rusă şi este membră a mai multor alianţe militare şi economice conduse de Federaţie.

Fostul editor, care a fost închis în 2008 sub acuzaţia de instigare la revoltă, este o figură complet diferită în peisajul Armeniei ultimilor trei decenii.

El a demisionat în octombrie, astfel încât parlamentul să fie dizolvat în vederea alegerilor anticipate.

Secţiile de votare au fost deschise la ora locală 08.00 şi vor fi închise la 20.00.

Fosta conducere a fost eliminată şi unii dintre reprezentanţii ei, arestaţi, odată cu schimbarea de putere. O curte de apel a decis, vineri, trimiterea în închisoare a fostului preşedinte Robert Kocharyan, acuzat că a încercat să răstoarne ordinea constituţională.

El a fost arestat în luna iulie, eliberat luna următoare, iar cazul a fost trimis la curtea de apel. Kocharyan a fost al doilea preşedinte al Armeniei, deţinând funcţia între 1998 şi 2008, când au avut loc proteste de amploare privind alegeri controversate.

Fostul partid aflat la putere, cel republican, încă domină parlamentul care a fost ales în 2017.

Pashinyan a declarat că se aşteaptă ca votul de duminică să ducă la o legislatură care va reflecta mai bine noul peisaj politic al naţiunii, scrie Reuters.

Nouă partide şi două coaliţii participă la alegeri, iar sondajele de opinie sugerează că alianţa My Step, care cuprinde şi partidul lui Pashinyan, Civil Contract, va câştiga detaşat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT