Preşedintele anunţă măsuri pentru relansarea puterii de cumpărare

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat luni seară o serie de măsuri care vizează relansarea puterii de cumpărare, încercând să calmeze "vestele galbene" şi recunoscând că nu a reuşit să înţeleagă criza imediat.
Filip Stan
11 dec. 2018, 07:12
Preşedintele anunţă măsuri pentru relansarea puterii de cumpărare

Preşedintele francez a promis o serie de măsuri care merg în sensul creşterii puterii de cumpărare solicitate de „veste”: creşterea salariului minim cu 100 de euro din 2019, fără ca acest lucru să-i coste vreun euro pe angajatori, defiscalizarea orelor suplimentare din 2018 şi anularea creşterii de taxe care a fost impusă pensionarilor care câştigă mai puţin de 2.000 de euro pe lună. În plus, el le-a cerut angajatorilor care pot face acest lucru „să plătească o primă de sfârşit de an” care nu va fi fiscalizată.

Afirmând că înţelege „furia” şi „suferinţa”, preşedintele francez a făcut mea culpa. Macron a anunţat luni seară o serie de măsuri care vizează relansarea puterii de cumpărare, încercând să calmeze „vestele galbene” şi recunoscând că nu a reuşit să înţeleagă criza imediat, relatează AFP.

„Îmi asum o parte din responsabilitate”, a spus el. De multe ori considerat dispreţuitor, chiar arogant, după ieşiri împotriva francezilor „refractari la schimbare”, el a recunoscut că este posibil să fi dat sentimentul că furia „vestelor” „nu este grija sa”.

Afirmând că decretează „stare de urgenţă economică şi socială”, el a dat asigurări că „presimţind această criză” a decis să candideze la alegerile prezidenţiale din 2017. „Nu am uitat acest angajament”, a spus el, precizând că vrea „o Franţă în care putem trăi demn din munca noastră”.

El a anunţat şi diverse reuniuni şi consultări, lăsând să înţeleagă că ar putea fi propusă o reformă a reprezentării politice. „Nu ne vom relua cu adevărat cursul normal al vieţilor noastre fără ca nimic să se schimbe”, a mai spus preşedintele, care are o popularitate foarte scăzută, estimând că „suntem într-un moment istoric pentru ţara noastră”. În schimb, el a exclus orice „indulgenţă” pentru autorii numeroasele violenţe şi jafuri care au marcat manifestaţiile vestelor galbene.

Această criză a „vestelor galbene” este cea mai gravă cu care se confruntă tânărul preşedinte, de la alegerea sa, în 2017. El a rămas aproape mut de la manifestaţiile violente de la 1 decembrie şi scenele de confruntare de la Arcul de Triumf care au făcut înconjurul lumii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT