Mircea Rednic spune că Bogdan Stancu ar putea ajunge la Dinamo. „Sunt jucători care nu se gândesc doar la bani”

Rămas liber de contract după ce și-a reziliat înțelegerea cu Bursaspor, Bogdan Stancu (31 de ani) așteaptă oferte. Una dintre variante ar putea fi FCSB, iar azi, Mircea Rednic a afirmat că atacantul ar putea reprezenta o soluție și pentru Dinamo.
Ionela Marcu
14 dec. 2018, 10:10
Mircea Rednic spune că Bogdan Stancu ar putea ajunge la Dinamo.

Dacă noi îi facem ofertă mai bună… de ce nu? Sunt jucători care nu se gândesc doar la bani. Sunt exemple care s-au întors în România, apoi au plecat din nou, la contracte mai bune„, a afirmat Mircea Rednic, vineri, la conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Universotatea Craiova, programat în Ştefan cel mare, sâmbătă, de la ora 20.00.

Totuşi, dacă antrenorul „câinilor” crede că Bogdan Stancu ar putea ajunge la Dinamo, nu de aceeași părere este și noul team manager, Ionel Dănciulescu. „Are alt traseu în viaţă. Mi-e greu să cred că va reveni în ţară. Şi chiar dacă o va face, probabil va avea alte opţiuni„, a spus Ionel Dănciulescu.

Bogdan Stancu este liber de contract, după ce a decis să-și rezilieze contractul cu formația turcă Bursaspor. Conducerea clubului a încercat să ajungă la un acord cu Bogdan Stancu în privința banilor pe care îi are de luat fotbalistul, însă cele două părți nu au ajuns la un consens.

Atacantul în vârstă de 31 de ani s-a transferat la Bursaspor în ianuarie 2017. Acum, de serviciile sale mai sunt interesate FCSB şi Erzurumspor.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet