Zeci de angajaţi de la Oltchim au intrat în greva foamei. Ei solicită plăţi compensatorii

Zeci de salariaţi ai combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea au intrat, miercuri, în greva foamei, ei cerând respectarea drepturilor salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă în cazul disponibilizării.
Alina Costache
19 dec. 2018, 16:40
Zeci de angajaţi de la Oltchim au intrat în greva foamei. Ei solicită plăţi compensatorii

Protestul a fost declanşat în jurul orei 14.00, în faţa pavilionului administrativ al societăţii, iniţial de 32 de angajaţi, dar pe parcurs acestora li s-au alăturat şi alţi salariaţi, astfel că numărul celor aflaţi în greva foamei a ajuns la 42.

Surse din cadrul sindicatelor societăţii au precizat, pentru AGERPRES, că protestul este unul spontan, fără implicarea sindicatelor, iar cei care au intrat în greva foamei sunt angajaţi care au refuzat oferta făcută de Chimcomplex (cumpărătorul mai multor secţii ale combinatului chimic vâlcean) şi care, din acest motiv, ar putea să nu primească salarii compensatorii.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţa Judeţean (SAJ) Vâlcea, acţiunea de protest de la Oltchim a fost anunţată prin 112, starea de sănătate a greviştilor urmând să fie monitorizată pe măsură ce se primesc solicitări în acest sens.

Recent, mai mult de jumătate din activele Oltchim au fost cumpărate de Chimcomplex Borzeşti, care a preluat şi 1.164 dintre cei aproximativ 2.000 de angajaţi ai societăţii. Aceasta se află în insolvenţă din ianuarie 2013.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
„Baciu e ajutor de antrenor la FCSB!”. Mitică Dragomir a răbufnit în direct
Capital.ro
Calculul care arată dacă merită GPL montat pe mașină: câți kilometri trebuie să faci pentru a-ți recupera banii
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
1.200 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii anunță categoria de români care primește mai mult
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului