Lacrimi pentru Zina Dumitrescu. Directorul azilului a făcut anunţul înainte de Sărbătorile de iarnă

Aflată într-un azil de lux din Ghermănești, Zina Dumitrescu își așteaptă fiul, pe care nu l-a mai văzut de mai bine de trei ani. Acesta a anunțat-o că vine să o vadă de Sărbători.
Iulian Tudor
24 dec. 2018, 10:29
Lacrimi pentru Zina Dumitrescu. Directorul azilului a făcut anunţul înainte de Sărbătorile de iarnă

De mai bine de trei ani, Zina Dumitrescu a sperat că, într-o zi, își va vedea fiul, scrie libertatea.ro. Fosta creatoare de modă nu a mai avut însă nici o veste despre singura sa rudă de sânge, care a abandonat-o în azil. A încercat să se obișnuiască cu ideea. Și, în ultimul timp, chiar a evitat să mai vorbească despre cel căruia i-a dat naștere.

Citeşte şi Silvia Dumitrescu a vorbit despre boala de care suferă: „Nu are leac!”

Ion Cassian, directorul căminului de bătrâni care i-a devenit casă, a încercat să ia legătura cu Cătălin Negreanu. A reușit de câteva ori să vorbească la telefon cu el. Dar atât! După ani întregi de așteptare, cu multe momente în care gândul îi era departe, la fiul său plecat în Elveția, mama Zina a primit vestea cea mare.

„Mi-a spus că fiul ei a sunat-o și că vine să o vadă de Sărbători”, a mărturisit Ion Cassian. De câteva zile, de la acel telefon, fosta creatoare este mult mai veselă.

Dar și așa, are momente în care preferă să se închidă în camera sa, să citească o carte sau să se uite la un film. Nici măcar bradul care deja a fost îmbodobit, la azil, nu o atrage în mod deosebit. Cu analizele la zi În urmă cu două săptămâni, Zinei Dumitrescu i s-au făcut analizele de sfârșit de an. Fosta creatoare este, potrivit mărturisirilor lui Cassian, mult mai sănătoasă decât alți bătrâni aflați, de asemenea, la azil. „La 82 de ani, analizele au fost mai bune ca ale altor doamne, mai tinere decât ea. Sunt în parametri normali, evident, ținând cont că totuși are o vârstă”, ne-a mai spus directorul azilului.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
De ce sunt acoperite paharele cu apă la ședințele CSAT. Explicația de tip ”intelligence” din spatele unui detaliu aparent banal
Capital.ro
Șoferii care trebuie să achite obligatoriu taxă în București. Ciprian Ciucu avertizează: Cine nu o plăteşte va fi sancţionat
Playtech.ro
Ce taxe plătesc românii care au două locuințe. Cât ajunge impozitul la stat
Adevarul
Românii își schimbă planurile de vacanță după tensiunile din Orientul Mijlociu. Destinațiile care câștigă turiști
wowbiz.ro
Camelia Mitoșeru a vorbit deschis despre propria moarte. Cum vrea mama lui Mihai Mitoșeru să arate ziua înmormântării: „Flori albe și toată lumea îmbrăcată în alb”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iulian „Mugurel” Vrabete, basistul trupei Holograf, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani
iamsport.ro
A sărit să-l bată pe finanțatorul echipei din Liga 1: ”Bă, tu trimiți nevestele jucătorilor la produs?”. A fost nevoie de intervenția poliției
MediaFlux
PAPARAZZI Dan Petrescu și-a făcut bagajul de spital în îmbrățișările familiei! Cunoscutul antrenor, pozitiv și vesel în drum spre recuperare FOTO și VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj