Faimoasa clarvăzătoare Baba Vanga, predicţii şocante. Ce ne aşteaptă în 2019

Faimoasa clarvăzătoare Baba Vanga anunţă cataclisme globale, numeroase crize, colaps global şi multe alte evenimente cutremurătoare în anul care tocmai a început.
Sânziana Stancu
01 ian. 2019, 11:53
Faimoasa clarvăzătoare Baba Vanga, predicţii şocante. Ce ne aşteaptă în 2019

Faimoasa Baba Vanga, femeia oarbă, născută în 1911, în fosta Republică Iugoslavă Macedonia, pe numele ei adevărat Vanghelia Pandeva Dimitrova, care a prezis corect, între altele, atacurile din Statele Unite, din 11 Septembrie şi ascensiunea grupării teroriste Stat Islamic, a făcut previziuni şi pentru anul 2019. Potrivit predicţiilor ei, ar urma ca în anul acesta să se producă, între altele, multe cataclisme, distrugeri pe plan global şi chiar un colaps planetar.

Supranumită şi „Nostradamus din Balcani”, Baba Vanga a anticipat, între altele şi Brexitul, valul seismic tsunami din Thailanda, din 2004, care a făcut 220.000 de morţi în sudul Asiei, precum şi scufundarea submarinului Kursk, în 2000, potrivit presei britanice.

Baba Vanga, căreia i se mai spune „bunica Vanga”, şi-a pierdut vederea la o vârstă tânără, dar a căpătat în schimb puteri paranormale de clarvăzătoare, potrivit presei britanice. 

Putin va fi vizat de un atentat, iar Trump va fi lovit de o boală misterioasă

Adepţii ei susţin că femeia a anticipat sfârşitul Pământului, ascensiunea spre putere a actualului preşedinte rus Vladimir Putin, precum şi o boală misterioasă care îl va lovi pe preşedintele SUA,  Donald Trump, în viitorul apropiat şi îşi va pierde auzul şi va suferi traumă la nivelul creierului. Potrivit acestor predicţii ale clarvăzătoarei, acestea ar confirma presupusele atacuri sonice îndreptate către mai mulţi diplomaţi americani de la începutul anului trecut, care se aflau în post, în ambasadele SUA din Cuba şi China.

Putin va fi vizat de un asasinat anul acesta pus la cale chiar de unul dintre agenţii săi de securitate, dar va scăpa cu viaţă.  Ajuns la putere în 2000, fiind mai înainte spion, el nu este străin de atentate la persoana sa. Liderul de la Kremlin a mărturisit că ar fi fost ţinta a nu mai puţin de patru tentative de asasinat eşuate.

În privinţa Europei, clarvăzătoarea a Baba Vanga a prezis că acest continent va suferi un „colaps economic.”

În viziunea prezicătoarei, anul acesta se va produce un val seismul mai puternic decât cele de până acum, care ar putea lovi Pakistanul, Japonia, China, Indonezia şi chiar Alaska.

Tsunami devastator în Asia

Baba Vanga a anticipat că în 2019 se va produce un val seismul mai puternic decât cele de până acum, care ar putea lovi Pakistanul, Japonia, China, Indonezia şi chiar Alaska.

Ea a susţinut că anul acesta se va produce un tsunami devastator care va lovi mai multe ţări asiatice, potrivit express.co.uk.

În septembrie, anul trecut, 400 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui seism cu magnitudine de 7,5 pe Richter şi care a antrenat un val seismic puternic ce a lovit oraşul Palu din insula indoneziană.

Când vine sfârşitul lumii

Una dintre cele mai îndrăzneţe preziceri este ale clarvăzătoare este despre sfârşitul lumii. Ea a spus că ştie data exactă a sfârşitului lumii.

Potrivit prezicerii clarvăzătoarei, dacă aceastea ar fi adevărate, omenirea ar trebui să dispară  în anul 5079. Dar până atunci mai sunt peste 3.000 de ani…

Baba Vanga a murit la vârsta de 86 de ani, în 1996, fără să specifice în ce mod ar putea dispărea Pământul.

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Video. Minunea de la Sinaia. Locul sfânt care a rămas neatins după furtuna devastatoare
Capital.ro
Doliu în televiziune. Marele prezentator a murit. Toți copiii l-au iubit. A fost un pionier
Playtech.ro
Anunţul momentului despre vremea în august! Va fi o lună cum nu am mai avut de ani de zile, spun meteorologii
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat suspiciuni
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Cele mai puternice cupluri din zodiac. Nativii care au toate șansele să îmbătrânească împreună
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Cine sunt femeile celebre care au fost în viața lui Lucian Viziru. Cel mai dorit burlac din România a cucerit celebrități precum Catrinel Sandu sau Gabriela Spanic
Cancan.ro
Câți lei costă o șaorma cu pui la Beach, please! NIMENI nu se aștepta la suma asta
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Obligatoriu pentru cei care dau de permis. E cea mai importantă regulă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Pensionarii care vor plăti 2.430 de lei pe an. Calcul exclusiv de la Casa de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta care alungă căpușele din curte. Ce ar trebui să ai neapărat în grădină ca să scapi de musafirii nepoftiți