CALENDAR ORTODOX 3 IANUARIE 2019: Sărbătoare mare, este pomenit prorocul care a vestit ZIUA JUDECĂŢII

CALENDAR ORTODOX 3 IANUARIE 2019: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase de peste an.
Filip Stan
02 ian. 2019, 11:36
CALENDAR ORTODOX 3 IANUARIE 2019: Sărbătoare mare, este pomenit prorocul care a vestit ZIUA JUDECĂŢII

Ortodoxe
Sf. Proroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie (Harţi)

Greco-catolice
Sf. pf. Malahia; Sf. m. Gordiu

Romano-catolice
Preasf. Nume al lui Iisus; Sf. Genoveva, fc.

Sfântul Proroc Maleahi este pomenit în calendarul creştin ortodox la 3 ianuarie. Sfântul Maleahi este ultimul dintre proroci Vechiului Testament.

Era din seminţia lui Zabulon şi s-a născut într-un sat din Palestina după întoarcerea poporului evreu din robia babiloniană. Cuvântul său (cuprins în cele trei capitole ale cărţii sale din Vechiul Testament) se adresează semenilor săi care se purtau cu viclenie în faţa lui Dumnezeu.

Sfântul Proroc Maleahi vesteşte poporului lui Israel ziua venirii Domnului – venirea lui Hristos – şi ziua judecăţii.

Numele de Maleahi, „înger”, i-a fost dat, pe de o parte pentru că vieţuia ca un înger, iar pe de alta, pentru că de multe ori vorbea cu îngerul care-i descoperea tainele lui Dumnezeu. Sfântul Maleahi vorbea faţă în faţă cu îngerul, precum cineva grăieşte cu prietenul său. A murit tânăr fiind şi a fost îngropat la un loc cu părinţii săi. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”). 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT