Liviu Dragnea nu se va prezenta, joi, la DNA, în dosarul Tel Drum. Va merge un avocat

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost informat de procurorii anticorupţie că joi se vor preda unele documente, expertiza care s-a încheiat, şi nu a fost citat pentru audieri, astfel că acesta nu va merge la DNA, prezenţa sa nefiind obligatorie, spune avocatul lui Dragnea, Flavia Teodosiu. Potrivit acesteia, este vorba despre un act procedural, la care va merge un avocat.
Iulian Tudor
02 ian. 2019, 16:35
Liviu Dragnea nu se va prezenta, joi, la DNA, în dosarul Tel Drum. Va merge un avocat

„Domnul Dragnea nu merge mâine (joi – n.r.) la nicio audiere, nici nu a fost citat în sensul vreunei audieri. (Procurorii DNA – n.r.) l-au informat şi l-au citat în sensul predării unor documente, atât. Este un act procedural, se predă expertiza care s-a încheiat şi atât. În acest scop, merge un avocat”, a declarat Flavia Teodosiu, avocatul lui Liviu Dragnea, potrivit news.ro.

Ea a spus că nu este obligatorie prezenţa acestuia la DNA, menţionând că nu ştie în ce fază a ajuns dosarul Tel Drum.

Avocatul a mai spus că Liviu Dragnea nu a fost audiat niciodată în acest dosar, „întrucât nu a dorit până la această dată să dea vreo declaraţie”.

„Sigur că atunci când i-au comunicat calitatea, l-au întrebat dacă doreşte să dea o declaraţie. Dânsul şi-a rezervat dreptul de a nu da declaraţie la acel moment şi deocamdată nu a dat nicio declaraţie”, a spus avocatul lui Dragnea.

În noiembrie 2017, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul Tel Drum, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul.

Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri.

Grupul iniţiat în anul 2001 avea ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice, prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, spuneau procurorii DNA.

Prejudiciul în acest dosar este de 30 de milioane de lei prin abuz în serviciu şi de 20 de milioane de euro prin fraudarea fondurilor europene.

De asemenea, DNA anunţa că liderului PSD, Liviu Dragnea, i-a fost pus sechestru asigurător şi poprire pe toate bunurile, până la concurenţa sumei de peste 127,5 milioane de lei, în dosarul Tel Drum.

Astfel, în cazul liderului PSD procurorii DNA au dispus sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 127.547.366,34 de lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie.

Liviu Dragnea a contestat această măsură la sfârşitul anului 2017, dar solicitarea i-a fost respinsă de instanţă.

În 17 ianuarie 2018, DNA a anunţat că a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale firmei Tel Drum, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589,51 lei (reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat). La aceeaşi dată, DNA a anunţat extinderea urmăririi penale în cazul societăţii, cercetată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu.

În octombrie 2018, magistraţii instanţei supreme au decis menţinerea sechestrului pe averea liderului PSD, Liviu Dragnea, în dosarul Tel Drum, fiind a doua oară când acesta a contestat măsurile asigurătorii, iar instanţa a respins cererea.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
Locul inedit în care a filmat Simona Halep o reclamă la noul său sponsor. Dubla campioană de Grand Slam, cu racheta în motorul avionului
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 10 iulie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină înainte de weekend
Playtech.ro
Cât timp rămâi fără permis dacă nu plătești o amendă de 500, 750 sau 1.000 de lei. Noua regulă explicată simplu
Adevarul
Colțul de rai de la granița României unde oamenii trăiesc ca acum sute de ani. Drama unui sat uitat de lume REPORTAJ
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mișcare seismică în Marea Neagră! Ce s-a întâmplat în larg, după cutremurul de azi-noapte
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Horoscop 10 iulie. Ziua care schimbă destine! O zodie primește vestea pe care o aștepta de luni întregi, iar alta trebuie să fie atentă la o decizie crucială
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?