Vârsta de pensionare crescută în legea pensiilor. Ce români pot să iasă la pensie la 67 de ani

Dacă până acum românii ieșeau la pensie la vârsta de 65 de ani, acum, potrivit unui act normativ care a intrat de curând în vigoare, vârsta de pensionare pentru medici, indiferent că vorbim despre femei ori bărbați, a crescut la 67 de ani, la cerere.
Filip Stan
07 ian. 2019, 11:40
Vârsta de pensionare crescută în legea pensiilor. Ce români pot să iasă la pensie la 67 de ani

Legea nr. 359/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care cuprinde noua vârstă de pensionare, a trecut de mai multe ori prin Parlament până să ajungă în această formă în Monitorul Oficial. Concret, pensionarea la cerere la 67 de ani se aplică de la 6 ianuarie 2019, când legea a intrat în vigoare.

„Medicii se pensionează, la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Cererea privind menținerea în activitate până la împlinirea vârstei de 67 de ani se depune, de către medic, la unitatea angajatoare, cu cel puțin trei luni înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010”, scrie acum în Legea nr. 95/2006, conform avocatnet.ro.

Astfel, parlamentarii au crescut limita de la 65 la 67 de ani prin această lege.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Antonia, glume pe seama înălțimii lui Alex Velea! Cum și-a tachinat soțul
Fanatik.ro
Cum arată „laboratorul” în care Gică Hagi pregătește meciul cu Polonia? România stă în superlux la hotelul de 5 stele din cartierul business al Varșoviei
Capital.ro
Noua regulă pentru bagajul de mână. Ce rămâne gratuit și pentru ce vei putea plăti în plus
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă ții apăsat butonul 9 pe anumite telecomenzi LG. Funcția utilă când televizorul are probleme
Adevarul
Până la ce oră se spune „bună dimineața” și când începem să spunem „bună seara”. Ce recomandă ghidurile de politețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Propunere-șoc pentru națională! Un antrenor din Liga 2, cerut în locul lui Gică Hagi: ”E un om pregătit, i-aș da o șansă”
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte