PROGNOZA METEO pentru următoarele zile. Se anunţă vreme geroasă şi ninsori

PROGNOZA METEO. Vremea va fi în general închisă ziua și va deveni rece în majoritatea zonelor, mai ales noaptea. În următoarele zile sunt aşteptate ninsori în toată ţara.
Alina Costache
10 ian. 2019, 13:27
PROGNOZA METEO pentru următoarele zile. Se anunţă vreme geroasă şi ninsori

PROGNOZA METEO LA NOAPTE Cerul va fi mai mult noros, iar aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde treptat sudul, estul și centrul țării. În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei vor fi perioade cu ninsori, în general moderate cantitativ, ce vor depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Dobrogea și în extremitatea de est a Munteniei vor fi precipitații mixte favorizând pe spații mici formarea poleiului. Ninsori predominant slabe se vor semnala în Transilvania și în sudul Banatului. În extremitatea de vest-nord-vest cerul va deveni variabil și vor fi condiții de ceață. Vor fi intensificări ale vântului în estul și sud-estul teritoriului și în zona montană înaltă, iar în nord-estul Munteniei și în cea mai mare parte a Moldovei temporar vor fi rafale de 60…65 km/h, viscolind sau spulberând zăpada și diminuând vizibilitatea; spre dimineață, vântul se va intensifica și în Dobrogea. Temperaturile minime se vor încadra între -10…-8 grade izolat în nord și în centru și 1 grad pe litoral.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI va fi în general închisă. Va ninge pe tot parcursul intervalului, temporar ninsoarea va fi moderată cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă a cărui grosime va fi în medie de 12…16 cm în dimineața zilei de vineri. Vântul va sufla slab și moderat, cu viteze ce vor atinge 30…40 km/h în cursul serii și în primele ore ale nopții. Temperatura minimă va fi de -3…-2 grade.

PROGNOZA METEO VINERI. Vremea va fi în general închisă ziua și va deveni rece în majoritatea zonelor, mai ales noaptea când va fi ger în special în nord, nord-est și în centru. Cerul va fi variabil în extremitatea vest-nord-vestică, dar cu înnorări în restul teritoriului; în special în prima parte a zilei în Moldova vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vântul va continua să prezinte intensificări, cu rafale de 60…65 km/h, viscolind sau spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității. Va mai ninge slab local în Transilvania și la munte și pe spații restrânse în Muntenia, Oltenia și sudul Banatului, iar intensificări ale vântului vor fi în sudul Olteniei, determinând transport de zăpadă, precum și în Dobrogea. Pe timpul nopții, cerul va deveni parțial noros, probabilitatea de ninsoare va diminua, iar vântul va fi mai intens în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 și 3 grade, iar cele minime de sâmbătă dimineața între -13 și -3 grade, mai scăzute, până în jurul a -18 grade, local în Moldova și estul Transilvaniei.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Cerul va fi noros, trecător va mai ninge slab, dar grosimea stratului de zăpadă nou depus va fi nesemnificativă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar minima de sâmbătă dimineața va fi de -7…-5 grade.

PROGNOZA METEO SAMBATA. Vremea va fi rece, geroasă dimineața cu precădere în nord-nord-est și în centru, iar noaptea local în centru, sud și est. În regiunile din vest, nord și centru, vor fi înnorări și local și temporar va ninge slab. În restul teritoriului, cerul va fi variabil la parțial noros și doar trecător va fulgui. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste unde va viscoli sau va spulbera zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 și 1 grad, iar cele minime în general între -13 și -2 grade.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI va fi rece, geroasă noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea minimă va fi de -10…-9 grade, mai coborâtă în zona preorășenească.

PROGNOZA METEO DUMINICA. În majoritatea regiunilor valorile termice vor fi în creștere ușoară față de intervalul precedent, dar în centrul, sudul și estul țării vremea se va menține mai rece decât în mod normal, local geroasă în primele ore ale zilei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud și sud-est și va avea înnorări persistente în restul teritoriului. În vest, nord-vest și local în centru, temporar va ninge, în general slab cantitativ, dar treptat în Banat și Crișana vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului la munte, în special pe creste, iar la cote mai reduse și în nord-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 și 1 grad.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI se va menține mai rece decât în mod normal, geroasă dimineața. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea minimă va fi de -7…-5 grade.

PROGNOZA METEO LUNI. Valorile termice vor continua să crească ușor și se vor apropia de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul și nordul țării, unde se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare, dar pe arii restrânse și sub formă de lapoviță și ploaie. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros și doar izolat vor fi posibile precipitații slabe, mixte. Vântul va avea intensificări la munte, iar local și la cote mai reduse și în zonele joase de relief. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 7 grade, iar cele minime între -7 și 1 grad.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI va deveni apropiată de regimul termic normal. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 2 grade, iar cea minimă de -5…-3 grade.

DE MARTI PANA JOI Regimul termic va fi caracterizat de valori în general în jurul mediilor climatologice ale perioadei. Temporar vor mai fi precipitații slabe, în special în nordul și centrul țării.

Citeşte şi ANM a actualizat prognoza meteo specială pentru Bucureşti. Se anunţă precipitaţii predominant sub formă de ninsoare până vineri seară

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Dan Negru, imagine inedită cu Lucian Bute, la 26 de ani de la apariția marelui campion al României la TV. Unde s-au văzut
Capital.ro
Ambasadorul Rusiei la București, atac la adresa României. O acuză că falsifică istoria celui de-al Doilea Război Mondial
Playtech.ro
De la ce vârstă este obligatorie grădinița și ce se întâmplă dacă un copil nu a mers deloc
Adevarul
Crin Antonescu, despre mesajul lui Nicușor Dan de Ziua Europei. „Vorbește, pentru prima oară în istorie, de la Cotroceni, despre greșelile Europei”
wowbiz.ro
Ultimul interviu al lui Ioan Isaiu, înainte de moartea fulgerătoare: „Nu poți cronometra gândul și visul”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Îl mai ții minte pe Mitică din „Vacanța Mare”? Cum arată și cu ce se ocupă în 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi