AFIR asigură rambursarea tuturor cheltuielilor eligibile efectuate prin PNDR 2020

Rambursarea cheltuielilor eligibile pentru beneficiarii proiectelor de investiţii în agricultură şi mediul rural, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, se realizează fără întreruperi atât pentru beneficiarii privaţi, cât şi pentru cei publici, a anunţat, joi, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Filip Stan
10 ian. 2019, 17:22
AFIR asigură rambursarea tuturor cheltuielilor eligibile efectuate prin PNDR 2020

Cererile de plată depuse online la AFIR în vederea rambursării fondurilor europene vor fi decontate de către Agenţie, ulterior verificării şi autorizării acestora, urmând acelaşi flux procedural ca şi în anul anterior.

„Toate sumele necesare rambursării cheltuielilor efectuate de către beneficiari sunt în acest moment asigurate, banii fiind deja în conturile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Aşadar, Agenţia este pregătită să proceseze în cel mai scurt timp solicitările de plată pe care le primeşte, condiţia fiind ca beneficiarii să respecte instrucţiunile de plată pe care le au la dispoziţie încă de la semnarea contractului”, a precizat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

De la sfârşitul anului 2018, depunerea şi autorizarea cererilor de plată se realizează online, prin intermediul modulului de plăţi, disponibil pe portalul www.afir.info. Procesul de simplificare procedurală şi de digitizare a actului administrativ, în relaţia cu solicitanţii de fonduri europene şi cu beneficiarii proiectelor finanţate prin PNDR 2020, va continua şi pe parcursul acestui an, „chiar dacă uneori apar anumite sincope în derularea acestui proces complex la care AFIR s-a angajat fără rezerve”, susţin reprezentanţii agenţiei.

AFIR a decontat până în prezent, pentru proiectele de investiţii, plăţi în valoare de 2,63 miliarde de euro, din care 934 milioane de euro pentru proiecte de utilitate publică şi 1,7 miliarde de euro pentru proiecte de investiţii în ferme, unităţi de procesare a produselor agricole şi pomicole, precum şi pentru investiţii non-agricole în mediul rural. 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Lovitură pentru Universitatea Craiova! Jucătorul dorit de Mihai Rotaru a semnat până în 2029 cu altă echipă
Capital.ro
Banii cash se schimbă complet. Se pregătește o revoluție a numerarului. Bancnotele viitorului au fost deja prezentate
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Se dau 540 lei în plus la pensie. Iată cum se pot obține banii
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți