CCR discută pe 6 martie sesizarea lui Iohannis asupra legii referitoare la alegerile pentru Parlamentul European

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 6 martie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, care vizează şi alegerile pentru Parlamentul European, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Filip Stan
17 ian. 2019, 15:16
CCR discută pe 6 martie sesizarea lui Iohannis asupra legii referitoare la alegerile pentru Parlamentul European

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, care vizează şi alegerile pentru Parlamentul European.

„Prin conţinutul normativ, unele dispoziţii sunt contrare prevederilor constituţionale şi jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional”, arată şeful statului în sesizare, menţionând că această lege a fost transmisă de Parlament pentru promulgare pe 29 decembrie 2018.

El susţine că articolul nou introdus privind desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, care prevede că „pentru a asigura respectarea prevederilor prezentului articol în ziua de referinţă nu se pot organiza alte tipuri de alegeri şi nici referendumuri la nivel naţional sau local”, încalcă mai multe prevederi din Constituţie.

„Autoritatea legiuitoare este liberă să opteze pentru orice soluţie legislativă în materie referendară, însă fără a interfera cu competenţele celorlalte autorităţi publice în acest domeniu, precum şi fără a le modifica statutul constituţional ori atribuţiile prevăzute în Legea fundamentală. Or, norma prin care se interzice organizarea de referendumuri la aceeaşi dată cu data desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European afectează norme şi principii constituţionale”, spune şeful statului.

De asemenea, Iohannis precizează că CCR a statuat că referendumul se poate desfăşura oricând în cursul anului, dacă Parlamentul a fost consultat sau a aprobat propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României.

„Potrivit Constituţiei, nu există nicio altă condiţie care să interzică organizarea şi desfăşurarea referendumului simultan cu alegerile prezidenţiale, parlamentare, locale sau alegerile pentru Parlamentul European ori într-un anumit interval de timp anterior sau posterior alegerilor menţionate. Ca atare, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă (…). În consecinţă, condiţiile stabilite de legiuitor pentru desfăşurarea referendumului prin legea criticată adaugă la prevederile Constituţiei, ceea ce determină neconstituţionalitatea acestora”, susţine el.

Şeful statului afirmă că aceste exigenţe extraconstituţionale cuprinse în lege împiedică organizarea oricărui referendum, în condiţiile în care practic, în România, s-ar putea să se desfăşoare alegeri în fiecare an, ceea ce contravine Constituţiei.

„În condiţiile în care legea se referă la alegerile locale, fără a preciza dacă este vorba de alegeri generale sau parţiale, este cunoscut faptul că acestea din urmă pot avea loc în fiecare lună a anului. În consecinţă, suprimarea referendumului prin obstacole stabilite de lege reprezintă un alt argument pe care se întemeiază constatarea că pct. 1 al articolului unic din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este neconstituţional. De asemenea, se constată că aceste dispoziţii din legea criticată pot genera blocaje constituţionale, data alegerilor devenind dependentă de data desfăşurării referendumului”, subliniază Iohannis.

El susţine şi că prevederile referitoare la referendumul privind revizuirea Constituţiei încalcă Legea fundamentală.

Preşedintele arată că, potrivit Constituţiei, „revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire” şi că CCR a statuat că „pentru coerenţa procedurii este raţional ca aceeaşi autoritate care iniţiază organizarea referendumului să fie şi cea care stabileşte data şi obiectul referendumului”. Totodată, adaugă el, „în virtutea rolului constituţional al fiecărei autorităţi în declanşarea diverselor tipuri de referendum, stabilirea datei la care acesta urmează să aibă loc se face în mod diferenţiat, prin acte specifice fiecărei autorităţi, respectiv prin decret al preşedintelui României, în ce priveşte referendumul asupra unor probleme de interes naţional, prin hotărâre a Parlamentului, în situaţia demiterii preşedintelui României, şi prin lege, în cazul revizuirii Legii fundamentale”, iar „ceea ce este important, sub aspectul conformităţii procedurii organizării şi desfăşurării referendumului cu spiritul Constituţiei, este legitimitatea şi forţa juridică a actului prin care acesta este declanşat şi prin care se stabilesc aspecte definitorii, aşa cum este şi data la care urmează să aibă loc”.

Potrivit preşedintelui Iohannis, în ceea ce priveşte referendumul local, competenţa stabilirii datei referendumului local nu poate aparţine decât autorităţii locale respective.

Şeful statului critică şi prevederile potrivit cărora „preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va încheia un proces-verbal, în 3 exemplare, care cuprinde: numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne (…), din care: (…) numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale speciale, care s-au prezentat la urne”. De asemenea, el mai arată că legea omite în formula de calcul privind alegătorii numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale.

„Vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că dispoziţiile prezentate din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală sunt neconstituţionale”, solicită Iohannis.

DailyBusiness
Evaluare Națională. Luni, 23 iunie, peste 159.000 de elevi de clasa a VIII-a susțin proba scrisă la limba și literatura română
Spynews
Vedetele, hărțuite de fani obsedați. Mara Bănică și Cornel Păsat au povestit experiențele care i-au marcat: „Mi-a urmărit copilul”, „A apărut goală în fața mea”
Bzi.ro
Andreea Esca, cu un decolteu amețitor pe covorul roșu la TIFF! Știrista de la PRO TV a făcut furori!
Fanatik.ro
Sicriu de mii de euro, covor roșu și flori de lux! Cât costă, de fapt, o înmormântare ca a lui Ciprian Pian?
Capital.ro
Au declarat zi de doliu național. O mare stea a României s-a stins prea devreme: Ne plecăm fruntea în fața unei pierderi de neînțeles
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă primești des bani din străinătate în cont. Când te poate verifica ANAF
DailyBusiness
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
Adevarul
China dezvoltă prima tehnologie de război electronic cu 6G: Sistemul ar fi capabil să anihileze radarele avioanelor F-35 în câteva secunde
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Evaluare Națională 2025. Ce subiecte au primit elevii la Limba și Literatura Română 
Spynews
Nu e doar frumoasă, e și gospodină! Rețeta Ramonei de la Neatza de salată de vinete / VIDEO 
Evz.ro
CNAIR repară Autostrada Soarelui în plin sezon. Restricții pe A2
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
kanald.ro
Evaluare Națională 2025: A fost publicat baremul oficial la Limba și literatura română!
Cancan.ro
Doliu în lumea influencerilor! O fostă concurentă a emisiunii ‘Bravo, ai stil!’ a murit răpusă de anorexie
Playsport.ro
Descoperire fără precedent la laserul de la Măgurele. Transformarea luminii în
Capital.ro
Taxă pentru mii de pensionari din România. Se va plăti obligatoriu: Trebuie să se înțeleagă...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
stirilekanald.ro
VIDEO „Aurul negru”, tot mai prețios. Cât costă benzina și motorina
El este Marius, tânărul de 23 de ani care a murit după ce un autocar cu mai mulți copii s-a răsturnat pe A2. Doi minori sunt în stare gravă
MediaFlux
Ilie Bolojan a decis! Anunț din Parlament
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este „vrăjitoarea” cu prazul, a lui Cioloș, care va da ora exactă în diplomația românească