Mihai Precup, românul care a primit apreciere la cel mai înalt nivel academic european

Mihai Precup a susţinut, săptămâna aceata, la Universitatea Sorbona din Paris prima lucrare de cercetare în domeniul evoluției investițiilor în companiile necotate, adică a private equity, din Europa de Est.
Alina Costache
22 ian. 2019, 07:01
Mihai Precup, românul care a primit apreciere la cel mai înalt nivel academic european

Lucrarea lui Mihai Precup a fost evaluata de mari personalități ale lumii academice economice, recunoscute în Franța și la nivel internațional. In urma evaluarii, lucrarea a fost propusa pentru un premiu deoarece aceasta această lucrare se distinge atât prin originalitate, prin caracterul său scolastic cât şi prin aspectul său practic.

In urma cercetarii, printre principalele recomandari de politici publice au constat in necesitatea dezvotarii piețelor de capital din țările emergente ale Europei de Est ar crește oportunitățile pentru fondurile de private equity de a avea investiții profitabile prin listarea la bursă a companiilor în care au investit. De asemnea, lipsa locurilor de muncă ar trebui să fie principala preocupare a factorilor de decizie, iar inversarea curbii șomajului ar trebui să devină o prioritate de top pentru orice guvern din estul Europei.

Poate este mai putin important subiectul tezei de doctorat, dar este deosebit de important că un roman talentat, un tânăr special, a absolvit această prestigioasă universitate, după care a urmat studiile doctorale aici și, în paralel, la Universitatea de Vest din Timisoara, realizând un material din care mulți economiști au de învățat. Merită subliniat că acest tânăr, care poate munci oriunde în lume (a demonstrat acest lucru), s-a întors acasa si lucrează în România.

Mihai Precup este un bancher cu experiență în investiții și dezvoltare, cu o carieră recunoscută în Luxemburg și Franța. De asemenea, este lector la Universitatea Panthéon-Sorbona Paris 1, unde predă pe mai multe teme: fonduri private, fonduri de investiții, crize bancare și financiare, criza zonei euro și politica monetară a BCE.

A lucrat ca bancher de investiții pentru unele dintre cele mai prestigioase instituții din Franța și la nivel global. Pentru câțiva ani, a fost consilierul vicepreședintelui unei instituții financiare europene importante, concentrându-se asupra Europei de Sud-Est (Grecia, Cipru, Bulgaria, România și FYROM). În această calitate, a contribuit la tranzacții în valoare de peste 10 milarde EUR pentru a sprijini dezvoltarea infrastructurii și alte proiecte-cheie. Are legături extinse cu lumea financiară și de afaceri la nivelul UE și dincolo de acesta și este pasionat de dezvoltarea pe termen lung a României.

Membrii comisiei de doctorat au fost :
M. Christian de Boissieu – Profesor universitar Emerit si coordonator, Univeristatea Paris 1 Panthéon Sorbonne
M. Marilen Pirtea – Profesor universitar si coordonator, Rector al Universitatii de Vest din Timisoara.
Philippe Raimbourg – Profesor universitar, Decan al Facultatii de Finante la Univeristatea Paris 1 Panthéon Sorbonne
Cherif Mondher – Conferetiar universitar, Universitatea Champagne Ardennes Reims
Mihai Roman – Profesor universitar, Academia de Studii Economice din Bucuresti

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
De ce n-a acceptat Victor Piţurcă să mai fie expert TV la Cupa Mondială! A anunţat echipele care joacă finala
Capital.ro
România este deja tratată ca o țară „junk”. Avertismentul lui Radu Georgescu pentru economie: Clasamentul e jenant pentru Guvern
Playtech.ro
Facultățile care îți pot aduce un salariu peste medie după absolvire. Domeniile cu cele mai bune perspective până în 2030
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Înghețată de la Lidl, retrasă de pe piață! Ce s-a găsit în produs. Avertisment pentru cei care au cumpărat
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?