Mihai Munteanu, primele declaraţii după ce a câştigat „Chefi la cuţite”, sezonul 6

Mihai Munteanu a câştigat, marţi, al şaselea sezon "Chefi la cuţite". Chef Sorin Bontea este extrem de mândru de concurentul său.
Filip Stan
22 ian. 2019, 21:13
Mihai Munteanu, primele declaraţii după ce a câştigat

Mihai Munteanu a fost copleşit de emoţii şi abia a făcut câteva declaraţii. Acesta e mândru de reuşita sa.

„Nici acum nu îmi vine să cred că am câștigat! Am simțit că mi-a fugit pământul de sub picioare, a fost o nebunie totală în finală”, a spus Mihai Munteanu.

Pentru prima dată în șase sezoane, Florin Dumitrescu nu a avut nicio șansă la titlu, căci bucătarii săi au părăsit competiția chiar înainte de cea de-a treia probă, iar cuțitul său de aur, Silviu Nedelea, a jucat în semifinala în tunică albastră: „Pentru mine a fost greu sezonul acesta. A fost un sezon plin de lupte fizice, interioare. A fost totul ca în deviza noastră, a echipei roșii – până la sânge!”.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
După ce s-a aflat că Gabi Tamaș e noul concurent Survivor România 2026, a venit anunțul momentului: ”Mult succes”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Ozempic și alte medicamente minune de slăbit ar duce la orbire. Proces colectiv uriaș în SUA
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde