Klaus Iohannis, la Iaşi: În locul interesului naţional, guvernanții au preferat o hărmălaie populistă și o jalnică țopăială legislativă

Preşedintele Klaus Iohannis a mers miercuri seară la Iaşi, cu o zi înaintea manifestărilor oficiale organizate în oraş cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române. Şeful statului a criticat guvernul că "periclitează viitorul ţării printr-o avalanşă de măsuri cu efecte care se arată dezastruoase".
Ionela Marcu
23 ian. 2019, 04:12
Klaus Iohannis, la Iaşi: În locul interesului naţional, guvernanții au preferat o hărmălaie populistă și o jalnică țopăială legislativă

UPDATE „Din păcate, la 160 de ani de la momentul pe care îl sărbătorim astăzi, în locul unirii în jurul interesului național și al integrării depline în Europa, guvernanții au preferat o hărmălaie populistă și o jalnică țopăială legislativă și administrativă. În locul unei viziuni coerente, care să asigure României o dezvoltare sustenabilă, actualii guvernanți periclitează viitorul țării printr-o avalanșă de măsuri cu efecte care se arată dezastruoase. România nu merită asemenea politicieni lipsiți de responsabilitate față de țară!”, a declarat preşedintele Iohannis.

Discursul complet al preşedintelui Ioahannis, transcris de Administraţia Prezidenţială:

„Mă bucur să mă aflu în mijlocul dumneavoastră pentru a celebra împreună 160 de ani de la prima unire a românilor și pentru a evoca și cinsti memoria marelui artizan al modernizării țării, Domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza.

Iașul a fost locul apropierii Moldovei de civilizația și valorile occidentale. De altfel, Moldova a fost prima dintre provinciile românești care a aderat la idealurile Revoluției de la 1848. Actele domniei lui Alexandru Ioan Cuza, ca și contribuția politică a principalului său colaborator, Mihail Kogălniceanu, își au izvorul în idealurile revoluționare de la 1848. Dreptate și frăție a reprezentat prima deviză a Tricolorului, inspirată de idealurile Revoluției franceze.

Unirea principatelor române și angajarea societății românești pe calea reformelor democratice, de inspirație occidentală, s-au dovedit obiective inseparabile ale aceluiași proces istoric.

Doamnelor și domnilor,

Evocând prima unire a românilor, nu doar prețuim viziunea și faptele de la 1859, dar, totodată, punem în lumină viabilitatea opțiunii politice și a angajamentului popular al acelor vremuri.

Atunci, ca și la 1918 ori astăzi, românii au înțeles că unitatea națională este singura cale spre o societate modernă, a cărei trăinicie se bazează pe respectarea drepturilor cetățenești și pe garantarea egalității tuturor în fața legii.

Înaintașii și-au dorit pentru viitorul națiunii o țară a integrității, o țară a oamenilor liberi și educați, și din aceste aspirații s-a născut energia populară care a făcut posibilă Unirea Principatelor. Sunt aspirații la fel de valabile și astăzi.

În 1859, istoria a consemnat un prim proiect de țară, care cuprindea reforma agrară, reforma învățământului, modernizarea instituțiilor publice și a infrastructurii. Omagiindu-l pe Alexandru Ioan Cuza, nu uităm că fiecare generație are oportunitatea de a întări edificiul unității naționale prin proiectele sale proprii.

Politicienii, elitele la modul general, au datoria de a se prezenta în fața cetățenilor și a istoriei cu obiective și cu rezultate. Când e vorba de a genera noi energii, de a moderniza societatea, cum s-a întâmplat după Unirea Principatelor, educația și infrastructura trebuie să fie prioritățile unei guvernări responsabile.

Din păcate, la 160 de ani de la momentul pe care îl sărbătorim astăzi, în locul unirii în jurul interesului național și al integrării depline în Europa, guvernanții au preferat o hărmălaie populistă și o jalnică țopăială legislativă și administrativă.

În locul unei viziuni coerente, care să asigure României o dezvoltare sustenabilă, actualii guvernanți periclitează viitorul țării printr-o avalanșă de măsuri cu efecte care se arată dezastruoase.

România nu merită asemenea politicieni lipsiți de responsabilitate față de țară! Nici Iașul, cu moștenirea sa istorică, nu merită să ajungă un oraș al investițiilor mereu promise și amânate, mai ales când vorbim despre proiecte vitale, precum autostrada ori spitalul regional.

Unirea din urmă cu 160 de ani ne obligă să facem totul pentru a reda speranța românilor într-un viitor în care țara să fie bine guvernată, iar cetățenii respectați.

Doamnelor și domnilor,

Pentru Iași, trecutul este o resursă, iar istoria acestor locuri vă dă încredere în opțiunile dumneavoastră și energie în atingerea obiectivelor pe care vi le-ați propus.

De-a lungul vremii, cărturarii ieșeni au contribuit la transformarea învățământului în liantul care a desăvârșit pe plan spiritual și intelectual unificarea politică a teritoriilor românești.

La doar un an după unirea principatelor, aici apărea prima universitate modernă de pe teritoriul țării noastre. Ați rămas un vector de transformare către un sistem de educație adaptat nevoilor secolului XXI și vă mulțumesc, cu această ocazie, pentru parteneriatul dumneavoastră constant în cadrul proiectului România Educată.

Doamnelor și domnilor,

Pentru Iași, a fi Capitală istorică nu înseamnă a privi cu melancolie spre trecut, ci a-și reîncărca energiile pentru dezvoltarea sa ca metropolă națională și europeană.

Aici, la Iași, în momente cruciale ale istoriei noastre moderne, au fost luate decizii care au influențat în cea mai mare măsură existența și dezvoltarea întregii Românii. În istoria urbei dumneavoastră se regăsesc manifestările unora dintre cele mai importante aspirații ale românilor.

De aceea, vă urez tuturor, dragi cetățeni ai «dulcelui târg al Ieşilor», să vă bucurați de prestigiul de Capitală istorică, întru mulți ani!

Doamnelor și domnilor,

Să luăm aminte la mesajul istoriei! Libertatea și unitatea națională, precum și statutul de cetățeni europeni ne obligă la angajament și responsabilitate pentru alegerile și acțiunile noastre, fiindcă ele generează moștenirea pe care o lăsăm generațiilor următoare.

În trecutul său, Iașul nu a dat înapoi de la ceea ce, încă de pe vremea cronicarilor, și-a asumat să fie: nu doar cetate de scaun, ci și o cetate a cărții și a școlii, a spiritualității și culturii, o poartă a pătrunderii și difuzării valorilor umaniste.

Sunteți moștenitorii acestui proiect istoric și aveți datoria de onoare de a-l împlini!

Sunt convins că aici, la Iași, dar nu numai, prin opțiuni și fapte, veți contribui decisiv la construirea viitorului pe care România îl merită!

Vă felicit, la mulți ani!”

________

Președintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat de susținători la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, din Iași, acolo unde a mers pentru a depune o coroană de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Șeful statului a dat mana cu oamenii care il asteptau şi a discutat cu câţiva dintre ei.

La 18:00, preşedintele Iohannis va fi prezent la evenimentul organizat cu prilejul declarării Municipiului Iaşi „Capitală Istorică a României”, la Palatul Culturii din Iaşi.

Conform programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, şeful statului va participa la Ceremonia semnării decretelor de decorare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, a Complexului Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi şi a Operei Naţionale Române din Iaşi.

De asemenea, va avea loc înmânarea copiei Decretului de promulgare a Legii pentru declararea Municipiului Iaşi „Capitală Istorică a României”,  iar preşedintele va rosti o alocuţiune.

DailyBusiness
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Andreea Esca, cu un decolteu amețitor pe covorul roșu la TIFF! Știrista de la PRO TV a făcut furori!
Fanatik.ro
Barem limba română Evaluare Națională 2025. Cum se rezolvau subiectele și ce notă poți obține. Update
Capital.ro
România a pierdut o legendă. Marele maestru a fost iubit de toți românii. Amintirea sa rămâne vie
Playtech.ro
Cât a ajuns să coste un mic la Eforie Nord. Prețul i-a lăsat fără cuvinte pe turiști
DailyBusiness
E LEGE! Ce trebuie să facă șoferii rămași fără plăcuțe de înmatriculare. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă obligația
Adevarul
China dezvoltă prima tehnologie de război electronic cu 6G: Sistemul ar fi capabil să anihileze radarele avioanelor F-35 în câteva secunde
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Trei zodii acoperite de noroc. O lună iulie perfectă
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
kanald.ro
Preț carburanți luni, 23 iunie 2025: Prețul la motorină a crescut cu 30 de bani. Care este prețul benzinei azi
Cancan.ro
Un artist internațional a anulat concertul în România din cauza războiului dintre Iran și Israel 😲
Playsport.ro
Un bărbat s-a îndrăgostit de ChatGPT și i-a cerut să se căsătorească cu el. Iubita reală încă încearcă să...
Capital.ro
Amendă de 500 de lei pentru românii cu aer condiționat. Regulă pentru cei care locuiesc la parter și etajul 1
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
stirilekanald.ro
Donald Trump laudă atacul asupra instalaţiilor nucleare din Iran: „Distrugere totală! Ţinta a fost lovită în plin”
Cât costă în 2025 un hectar de teren agricol. Unde este cel mai scump de cumpărat
MediaFlux
Se dau mai puțini bani la pensie! Vizați sunt mai ales românii născuți între anii 1967 și 1980
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai mică stațiune din Spania, atât de îndrăgită de turiști, se prăbușește: care este motivul?