A murit medicul care şi-a atacat un coleg în sala de operaţie. Bărbatul fusese condamnat la închisoare

Deznodământ tragic pentru unul dintre cei doi medici din Vâlcea care s-au bătut în sala de operație. Bărbatul a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru tentativă de omor și asta pentru că și-a atacat colegul cu un bisturiu. Când a aflat sentința, omului i s-a făcut rău și a murit.
Alina Costache
24 ian. 2019, 08:17
A murit medicul care şi-a atacat un coleg în sala de operaţie. Bărbatul fusese condamnat la închisoare

După ce a aflat că a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare, medicul a plecat din Râmnicu Vâlcea spre locuința sa din satul Dângești, acolo unde urmau să ajungă polițiștii pentru a-l ridica și a-l duce în arest, potrivit gazetavalceana.ro. 

 El a vrut ca familia sa să nu-l vadă încătușat și de aceea a decis să plece la Berislăvești.

Numai că, în seara zilei de 23 ianuarie 2019,  fiul și un prieten de-al său l-au găsit mort în casă, iar medicii de pe ambulanță care au ajuns la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul.

Potrivit primelor informaţii, medicul ar fi suferi un infarct.

DailyBusiness
Serialul care a cucerit Netflix-ul. A urcat pe primul loc în topurile lunii august
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Pensia infimă pe care o are Valentin Ceaușescu: „E foarte sărac!”. Câți bani încasează lunar creatorul Stelei 86
Capital.ro
România ține doliu. S-a stins din viață Ioan Donca. Am pierdut un om pe care toată planeta l-a respectat
Playtech.ro
Cele trei zodii care cunosc succesul financiar duminică. Vor învârti banii cu lopata în următoarea perioadă
Adevarul
Mărturii cutremurătoare despre crima de la Craiova: cu ultimele puteri, profesoara i-a zis fiicei sale să iasă din apartament
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ: A fost PRINS în Germania! Emil Gânj, criminalul din Mureș, urmărit internațional de mai bine de o lună jumătate
Evz.ro
La parastasul lui Ion Iliescu. Cine a fost marele absent
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Doliu în diplomația română! Ambasadorul Ioan Donca a murit la 85 de ani
Cancan.ro
Complicele lui Emil Gânj a fost PRINS! Ireal unde l-au găsit polițiștii din România pe Ilie Sălăgean
iamsport.ro
Florin Bratu l-a lovit pe Costin Ștucan: ”Mi-a dat o palmă! «Auzi, bă, de ce ai scris de mine?»”
MediaFlux
Răsturnare de situație! Ce spune Hidroelectrica despre majorarea tarifelor la energie
stirilekanald.ro
A fost prins în Germania. Emil Gânj a dat peste cap planurile polițiștilor
Durere, reumatism, vene varicoase și artrită: remedii naturale și cum să le folosești corect