Adrian Streinu Cercel: Pacienţii se pot testa gratuit pentru hepatita B şi C la recomandarea medicului de familie

Testele pentru hepatita B şi C se pot face gratuit la recomandarea medicului de familie, a precizat, miercuri, prof. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş".
Alina Costache
30 ian. 2019, 18:49
Adrian Streinu Cercel: Pacienţii se pot testa gratuit pentru hepatita B şi C la recomandarea medicului de familie

„Trebuie să facem un efort un an doi, trei astfel încât să dăm tuturor posibilitatea să se testeze şi după aceea evident să le dăm dreptul şi accesul la terapie pacienţilor cu hepatita B şi C. Începând cu aprilie anul trecut, medicul de familie are posibilitatea să facă acest lucru gratuit pentru persoanele de pe listă”, a afirmat Streinu Cercel în urma întâlnirii de lucru a reprezentanţilor Societăţii Europene Clinice de SIDA (European AIDS Clinical Society), care a avut ca temă „Standardul EACS de îngrijire a infecţiei cu HIV şi a coinfecţiilor în Europa”.

Mesajul transmis de medic celor care au avut contacte sexuale neprotejate a fost să se testeze.

„Dacă nu vă puteţi testa prin medicul de familie, scoateţi 17 sau 20 de lei şi testaţi-vă! Testarea este anonimă, dar în momentul în care află (că are boala – n.r.), are posibilitatea să intre pe scheme terapeutice, să stabilizeze infecţia şi să ducă o viaţă normală şi să nu transmită la alţii. Dacă pentru HIV există o specificaţie clară în legislaţie: dacă transmit în mod conştient virusul unei alte persoane fără să informeze persoana respectivă, sunt pasibili cu închisoarea până la zece ani, pentru virusul hepatitic C şi virsul hepatitic B, această problemă nu există. Dar e o problemă pentru ei: nu se testează, dezvoltă hepatită cronică, ciroză hepatică, hepato carcinom”, a explicat Streinu Cercel.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, prezentă la eveniment, a spus că în prezent autorităţile nu pot face o campanie concretă în zonele rurale pentru a-i depista pe cei care ar putea avea aceste boli.

„Dar pornind de la ideea noastră cu campania door-to-door privind vaccinarea, poate că ar trebui să extindem acest lucru şi pentru alte patologii”, a menţionat ministrul.

Preşedintele European AIDS Clinical Society, Jurgen Rockstroh, a atras atenţia că diagnosticarea tardivă a infecţiei cu HIV este cea mai mare problemă în toate ţările europene, inclusiv în cele vestice, Germania este afectată şi ea de această prezentare tardivă şi asta înseamnă că pacienţii sunt diagnosticaţi când sunt deja bolnavi.

„Este o oportunitate pierdută de tratament pentru indivizi, timp în care există posibilitatea de a transmite infecţia şi altora. Cred că cea mai mare provocare este cum să facem ca aceste persoane să fie testate mai devreme, cum să facem ca oamenii să aibă acces la terapii mai uşor, cum putem extinde testarea în serviciile comunitare şi cum putem să facem ca oamenii să vină voluntar să se trateze”, a subliniat Jurgen Rockstroh.

La rândul său, Anastasia Pharris, expert în HIV de la Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, a arătat că, potrivit datelor din 2017 pentru vestul, centrul şi estul Europei, au fost aproape 160.000 de oameni diagnosticaţi cu HIV, jumătate dintre ei au fost diagnosticaţi târziu.

„Deşi ştim multe despre HIV, testarea este uşoară, încă nu sunt testaţi suficient oamenii, mai ales la populaţiile aflate la risc. Asta înseamnă că ei vin când deja sunt bolnavi şi asta face mult mai dificil jobul colegilor noştri clinicieni şi cu costuri mai mari pentru sistem”, a explicat expertul.

Întâlnirea de lucru a Societăţii Europene Clinice de SIDA (European AIDS Clinical Society) cu tema ‘Standardul EACS de îngrijire a infecţiei cu HIV şi a co-infecţiilor în Europa” a avut loc miercuri la Bucureşti.

Evenimentul se desfăşoară sub patronajul Ministerului Sănătăţii, în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Scopul Societăţii Europene Clinice de SIDA este să identifice modalităţile de consolidare a standardelor de îngrijire în infecţia HIV pentru următoarele aspecte: bariere în diagnosticul şi tratamentul infecţiei HIV, testarea HIV, co-infecţia HIV – tuberculoza şi integrarea serviciilor medicale HIV- tuberculoză.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ei sunt cei doi români care au murit în incendiul devastator din Elveția. Unul dintre ei era tatăl unei fetițe
Fanatik.ro
„Ruptură de adductori”. Verdict dur pentru „jucătorul de 2 milioane de euro” al lui Gigi Becali
Capital.ro
Se schimbă calculele pentru pensii. Ce procent ar putea fi aplicat de la 1 ianuarie 2027
Playtech.ro
Orașul din România unde poți cumpăra un apartament cu două camere la preț de mașină second-hand. Costă sub 16.000 de euro
Adevarul
„Nu se mai întorc cu adevărat acasă. Acea lume a dispărut”. Tinerii germani care au în grijă moștenirea sașilor plecați din Transilvania
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea este tânăra înjunghiată de fostul iubit, subofițer ISU. Gestul care l-a scos din minți pe bărbatul de 25 de ani
iamsport.ro
Prunea șterge pe jos cu MM Stoica și cu 2 jucători de la FCSB: ”E total depășit, nu mai merge doar să latri la TV și să faci circ, trebuie să muncești!”
MediaFlux
„Noul Nostradamus” anunță un „eveniment major” în Familia Regală. Ce s-ar întâmpla cu Prințul Harry și Meghan Markle
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat