Camera de Comerţ Americană în România: Măsurile contraproductive ating un nivel alarmant la început de an

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania) a transmis, vineri, un semnal de alarmă cu privire la degradarea accelerată a calităţii politicilor publice, reglementării şi guvernanţei în România.
Alina Costache
01 feb. 2019, 14:40
Camera de Comerţ Americană în România: Măsurile contraproductive ating un nivel alarmant la început de an

„Ne confruntăm cu modificări concomitente, prin ordonanţe de urgenţă a legislaţiei în multiple sectoare strategice pentru economie, într-un ritm nejustificat de alert care nu permite parcurgerea tuturor paşilor necesari pentru a asigura predictibiltatea, transparenţa şi evaluarea impactului economic şi societal al măsurilor adoptate”, se arată în comunicat.

AmCham avertizează că o astfel de abordare a transformat Programul Naţional de Reformă într-un „document desuet” în stabilirea priorităţilor de reformă la nivel naţional, iar rezultatele proiectelor cu Banca Mondială, care vizau restructurarea mecanismelor de implementare a reformelor în cadrul funcţiei centrale a guvernului, este dat uitării.

„În timp ce mediul de afaceri solicită abrogarea Ordonanţei 114/2018, Guvernul anunţă noi proiecte legislative cu implicaţii pe scară largă în economie, adâncind nesiguranţa şi riscul ca România să fie vulnerabilă într-un context economic global, regional şi naţional caracterizat de tensiuni şi un ciclu economic ajuns la maturitate”, se arată în comunicat.

Camera de comerţ avertizează că, între măsurile anunţate, există Proiectul de OUG iniţiat de ANPC care impune amenzi de până la 4% din cifra de afaceri a operatorilor economici, transferul inexplicabil de atribuţii de la ANAF la CNSP (Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză) sau presiuni asupra unor instituţii independente precum Consiliul Concurenţei prin impunerea unui calendar nerealist de finalizare a investigaţiilor sau a atacurilor sistematice la Banca Naţională a României (BNR).

„În aceeaşi notă se încadrează şi denaturarea ritmului normal de pregătire, consultare publică şi aprobare de către Parlament a Proiectului Bugetului de Stat pentru 2019. Această abordare decuplată de practica obişnuită precum şi de calendarul de prevăzut de Legea Finanţelor Publice pentru adoptarea bugetului de stat ne privează de oportunitatea de a avea o dezbatere publică de calitate cu privire la cel mai important instrument de politică publică privind alocarea resurselor pentru anul în curs precum şi de o reflecţie de calitate cu privire la modul de alocare a resurselor publice în cadrul Parlamentului”, se arată în comunicat.

AmCham consideră că există o serie de „ordonanţe de urgenţă din care lipseşte urgenţa”, care deviează de la normele legale, este uneori agresivă, induce o lipsă de predictibilitate la nivelul economiei în ansamblul său, decredibilizează procesul de reglementare şi pune sub semnul întrebării motivele din spatele acestor măsuri adoptate în ciuda semnalelor negative repetate din partea celor vizaţi.

„Ironic, toate aceste evoluţii tocmai în perioada în care România beneficiază de cea mai sporită atenţie din partea statelor membre şi instituţiilor europene, cea în care deţinem Preşedinţia rotativă a Consiliului UE. AmCham Romania atrage atenţia asupra preţului mare pe care România îl plăteşte în termeni de imagine de ţară şi credibilitate în rândul investitorilor, construite în timp, cu eforturi susţinute şi foarte greu de redobândit odată pierdute”, se arată în comunicat.

AmCham avertizează că, între timp, românii care aleg să rămână încă în ţară au început să deconteze nota de plată pentru OUG 114/2018 şi companiile renunţă la planurile de investiţii şi extindere în favoarea altor pieţe.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
I-a luat trofeul fiicei lui Andrei Nicolescu la Vocea României și merge la FCSB – Fenerbahce! Nepoata lui Dorin Goian este o mare fană a campioanei
Capital.ro
Doliu în sportul românesc. A murit un mare fost fotbalist al primei divizii. Nu va fi uitat: Odihnească-se în pace!
Playtech.ro
După câte ore poți urca la volan după un pahar de șampanie sau prosecco
Adevarul
Țara considerată „veriga cea mai slabă” a Europei în fața Rusiei lui Putin
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Cinci oameni-cheie ar fi orchestrat arestarea lui Gică Popescu: ”E caz unic”. Mircea Sandu l-ar fi avertizat
Percheziţii la locuinţa din Ilfov a Rodicăi Stănoiu, la fix o săptămână de la exhumarea cadavrului acesteia (Surse)
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend